Ne-am decis să petrecem Revelionul 2010 în ţara zarzavagiilor bulgari, pe nedrept numiţi de către Eminescu „cu ceafa groasa”.
Îmi vine să-i ciufulesc Luceafărului freza din celebrul portret fotografic vienez, să-l ciufulesc ca pe Einstein, dar îl iert prin prisma admiraţiei ce i-o port.

Sus: Raluca Ciupercuta
Direcţia: Bansko, o destinaţie care pentru mine a părut cel puţin ciudată din două motive:
- E o staţiune excesiv de sudică comparativ cu orice găseşti în România, oare să ningă atât de mult încât să se schieze toată iarna, până în mai, cum scrie pe tot Internetul, chiar cu toată altitudinea puţin mai mare decât la noi?
- Bulgaria… ce mai e şi asta…cinci secole sub turci, 50 de ani în spatele Cortinei de Fier, ce puteau face mai mult decât noi în materie de orice?
Nu vreau să laud Bulgaria în spiritul modei care bântuie Internetul de ceva vreme (justificată de altfel), nici să argumentez prea mult, vă zic atât: Bansko merită. Nu avem nici o legătură cu ce e acolo, şi nici nu o să avem prea curând. Cred că e prea scurt timpul cât să apuc să văd ceva similar şi la nord de Dunăre.

Sus: Georgi in prim plan, Luci in planul secundar
Protagonişti: Raluca şi cu mine, Luciana + Dani, Georgi + Copilu (iar Copilu?), Vali + Oana (sora lui Dani) + MILO, mascota trupei (un cuţu pufos şi alb adesea necăjit de Copilu care s-a folosit de Bella (prietena de plus a lui Milo) pentru a-l necăji sistematic, totul terminându-se de fiecare dată cu câte o mică orgie Milo-Bella spre spre deliciul voyeuristic al perverşilor spectatori, adică noi). Fraţilor, sper să mai facem revelioane împreună, m-am simţit excelent. Şi sper să-i revăd curând şi pe Vali + Oana. Programul a fost: 7.30 în sala de mese, mâncat, plecat la telegondolă şi schi o zi întreagă, de odihnă fizică avem timp un an întreg pe scaunul din faţa calculatorului! Mi-a plăcut la nebunie. Sunt greu de redat toate fazele tari din zilele petrecute împreună, ar fi trebuit să le notez. La Bansko am petrecut şi cu fratele Cristi Ghelner + Mihaela (sor-sa) – mai rar aşa ceva, rar am râs cât am râs cu tine şi cu frati-tu pe 31 – , Şerban, Alex Nitza cu gaşca lui, Tavi + Andreea, pe partie m-am întâlnit şi cu Don Gavani, Oana şi Andrei.

Sus: Raluca

Sus: Georgi, Ciupercuta, Luci

Sus si jos: Luci + Dani, schi in tandem :D


Sus: Georgi

Sus si jos: Luci


Sus: eu
Mâncarea la Hotelul nostru (Mountain Romance … opaaa ce periculos sună…): mâncarea bulgărească a fost pe placul unora şi mai puţin pe placul altora. Eu, care pot să mănânc şi boscheţi dacă sunt proaspeţi, fără e-uri, şi bine gătiţi, mi-a plăcut totul. O singură rezervă am avut iniţial, după care mi-a trecut: un fel de pui gătit cu carne de varză acră şi fiartă, care avea un miros cel puţin neobişnuit pentru noi toţi. Vali, un adevărat cunoscător, mama lui fiind mare bucatareasca, ne-a lămurit până la urmă că totul e ok şi într-un final m-am obişnuit cu mirosul exotic şi am lins tot. În rest, tocături, salate (uşor lipsite de imaginaţie), cărnăraie, baclavale (bune, nici dulci, nici fade), tot felul de preparate din legume destul de neobişnuite, inclusiv roşii cu brânză feta la cuptor, unele pregătite special pentru Oana care este semi-vegetariană şi nu prea se împăca cu gusturile brute, carnivore, tracice. Tocătura făcută de bulgari este totuşi cam grea, prea compactă, lipsită de orezul şi verdeturile care o mai inblanzeste pe la noi. Totuşi astea sunt chestii de gust, una peste alta mie mi-a plăcut mâncarea chiar foarte mult, demult nu am mai mâncat atât de bine pe parcursul unei săptămâni legate, iar unde mi s-a părut prea grea nu am mâncat tot, precum câinele rău: „Caine rău (nu mănânc tot)”. Cireaşa de pe tort a fost purcelul tânăr de la masa de Revelion, fraged de îl tăiai cu furculiţa. Încă ceva: bulgarii ştiu sa gătească bine miel şi oaie, iar murăturile sunt clar mult mai imaginative decât la noi chiar şi în cârciumile de tiristi de pe marginea drumului: ustoroi murat, măr murat, pepene murat…etc.

Sus: cu tata Ghelner (sau fratele Cristi – asta e a doua varainta de adresare) si cu sor-sa Mihaela. Rar vezi si intalnesti asa ceva!

Pe strazile din Bansko si in noaptea de Revelion.

Personalul şi serviciile: Oamenii s-au străduit. În prima dimineaţă am avut parte de un mic dejun tradiţional care nu a satisfăcut pretenţiile calorice ale unei găşti care urma să schieze o zi întreagă. Peste zi ne-am solidarizat într-un sindicat al cărei lider a fost Dani, care seara l-a băgat pe bucătar în şedinţă. Nu îmi e clar cum a reuşit personalul să se dea peste cap în timpul nopţii, cert este că a doua zi la 8.00 ne aştepta un bufet suedez cu două tipuri de omlete, pâine prăjită + restul de ingrediente care nu pot lipsi din breackfastul unui sportiv: cereale, lapte, miere, unt, etc. Chiar am fost impresionat de efortul oamenilor. În noaptea de revelion ospătarii au dansat cu noi, ne-au învăţat să jucăm pe „horele” bulgăreşti, mare parte din personalul prezent a petrecut alături de noi. Cârcotaşii din brigadă au taxat personalul pentru că ne-au incarcat nota de plata cu cafelele şi vinul comandate peste meniul de revelion, şi le dau dreptate (cârcotaşilor :).
Dar impresia generală contează, care a fost una super, cel puţin din punctul meu de vedere, să nu uităm că suntem la porţile Orientului, nu la Hintertux.
Oraşul: oraşul are două părţi, cea veche şi cea noua. Oraşul nou are aspectul unui şantier aproape terminat, dar multe imobile sunt încă în lucru. Aici pare să se construiască în spiritul unei arhitecturi unitare, în stil austriac, cu mult lemn şi piatră pe faţadă, cu balcoane. Nu vezi monumente de kitsch comunist gen Hotel Mara (Sinaia) sau Silva (Buşteni), nu vezi monştrii din beton. Totul pare făcut cu o măsură impusă de un arhitect al primăriei. Oraşul vechi gravitează în jurul străzii Pirin care leagă oraşul vechi de oraşul nou. Este plină de magazine de echipament şi de taverne. Toate magazinele de echipament din ROmania adunate nu dau numarul magazinelor din Banko. Pietonala nu are frumuseţea Republicii din Braşov sau a Pieţei Sfatului nici pe departe. Mu are nici măcar frumuseţea pietonalei din Medias sau din alte oraşe de rangul doi din Ardeal. Are în schimb mult mai multă viaţă, toate magazinele erau deschise şi pe 31 decembrie şi pe 1 ianuarie. Pe 1 ianuarie, ziua în care nu am schiat, alocând-o vizitării oraşului, partea veche a lui Banko era plină de bulgari îmbrăcaţi în port popular, sau deghizaţi în urşi şi capre cam că pe la noi, dar tradiţionali, nu în adidaşi. Mai mult ca sigur erau plătiţi de primărie sau de proprietarii de magazine de pe Pirin să facă atmosferă, pentru că nu cereau bani, nici chiar atunci când erau fotografiaţi. O atmosferă excelentă, sărbătorească a inundat tot vechiul oraş in prima zi a lui 2010, iar puzderia de oameni vorbitori de rusă, romană şi engleză (engleză pură – e plin de englezi în Banko) era foarte relaxată, zâmbitoare şi părea din plin pătrunsă de energia pozitivă a locului şi a momentului.

Sus si jos: Banko, orasul

Domeniul schiabil: Nu dau date, le găsiţi pe Wikipedia. Fac doar câteva remarci personale, prima fiind că nu bulgarii au construit ce se vede în Banko, ci tot oameni ai poporului de stirpe nobilă dn centrul Europei – austriecii. Se pare că bulgarii n-au îmbrăţişat atitudinea „Noi nu ne vindem tara”, aşa cum am făcut-o noi, dând-o pe gratis. Au permis investitorilor sa vină şi să facă ceva. Şi ce a ieşit e o oază de Austrie în mijlocul Balcanilor, şi chiar dacă e doar o copie imperfectă şi infidelă e infinit mai bine decât ce gasesti la noi. Era o căldură la Banko de am zis în prima zi că e imposibil să se schieze pe sus…s-au dus unii dintre noi să verifice la telegondolă dacă merg instalaţiile. Mergeu aproape toate instalaţiile, prin padure nici fir de dar pârtiile erau albe, puneau băieţii tunurile non stop. Mai sus de Comarnic am avut o luna de temperaturi negative si nu-a schiat decât ocazional, de către cunoscători, prin locuri pândite si bine alese…
Mulţumesc Ciupercuţei care s-a învrednicit din timp util ca de fiecare data, să se ocupe de organizarea acestui revelion foarte reuşit.




Dacă întors din Hintertux sau de oriunde din Austria, ţi se pare oarecum normal să ajungi la nimicul de la noi şi nu te deprimi neapărat, ca să te întorci din Bulgaria şi să ajungi la concluzia că nu avem nici o legătură cu ce înseamnă o staţiune de schi este deprimant. Am aflat totuşi că madame Udrea intenţionează să facă un mare resort de golf la Snagov şi m-am liniştit, răspunde la fix nevoilor acestui popor. Realitatea este tristă şi bine exprimată de domnul Pleşu: „N-am să mai apuc să văd un alt chip al acestei tari”. Poate urmaşii noştrii. Până atunci, schi de tură şi văi alpine, ceea ce dacă stau să mă gândesc nu-i rău deloc. Mie imi place la nebunie si in Romania, pe vaile din Bucegi sau facand slalom printre fagii rari din Baiu, sau in Ciucas intovarasit de doi trei prieteni, dand un gram de alunecare prin linistea muntilor pe toate statiunile planetei. Pacat ca cei care au ca preferinta doar partia nu au unde sa se exprime, e pacat si e rusinos pentru cei care conduc aceasta tara. Si noroc ca Bansko (un loc in care ma voi reintoarce) e la doar 8 ore de Bucuresti.
V-am pupat, La mulţi ani şi sa ne vedem pe creste!
Matei …si cu voia dvs., mai jos, MILO.

Comentarii recente