Rosia Montana

April 12th, 2014 No comments

Am revazut astazi Rosia Montana. Aprilie 2014. Strada era plina de afisele pro sau contra exploatarii aurului de catre RMGC…cat imi este de scarba de toata mascarada pro sau contra, cat de putin ma intereseaza inclusiv parerile satenilor. De parca ce cred satenii este important…, bai fratilor, nu este important absolut deloc ce cred nici macar satenii. Ma uitam in retrovizoare la fi-mea care dormea in spate in timp ce conduceam incet pe strada principala si ma gandeam exact la asta: ce vor crede copiii nostri peste cate cateva zeci de ani, aia e important. E importanta Romania pe care o lasam copiilor nostri.

Ce tara avem de gand sa lasam generatiei urmatoare? O tara secatuita de resurse pentru ca suntem prea prosti ca sa le exploatam si le dam altora pe mai nimic? Hai sa nu fim asa de suparati pe RMGC, ci pe statul roman, care trebuia sa infinteze pana acum un institut de cercetari in materie de exploatare a aurului, astfel incat generatiile viitoare sa fie capabile sa il scoata din pamant, daca noi suntem incapabili in acest moment al istoriei.

Problemele de mediu sunt dupa parerea mea niste probleme secundare, peste tot in lume se exploateaza resurse, si pentru asta se fac jertfe. La Rosia problema este alta, si este identica cu problema padurilor, unde suntem atat de retarzi incat nu suntem capabili sa facem mobila, in schimb taiem judete de padure ca sa exportam butuci, nici macar cherestea. La fel si la Rosia. Sa le lasam asadar copiilor nostri o tara in care nu le mai ramane decat sa stinga lumina. Mie personal imi este rusine.

Si daca tot veni vorba de ecologie, cu sau fara lacuri de cianuri Valea Ariesului arata ca un closet de sus pana jos, punctat cu pensiuni si vile predominant roz, din BCA. Mai bine ne-am oripila intai de asta, de ce ne facem noi, romanasii cu manutele noastre. Daca cobori pana la rau te sperii de gunoaie (oriunde pe vale). Am umplut Romania de peturi, am taiat codrii la ras, am pocit tara asta iremediabil din punct de vedere arhitectural, am lasat si lasam comori inestimabile de patrimoniu sa se surpe, am vandut pe nimic aproape tot patrimoniul cultural mobil, in final am parasit-o, si ne miram acum ca ne iau altii de prosti. Pai daca asta suntem, ce-ati vrea? E RMGC-ul oaia neagra la Rosia Montana, sau noi insine?

Share it now!
Categories: Uncategorized Tags:

Fericet, 10 aprilie

April 10th, 2014 1 comment

Fericet

Fericet…un nume atat de frumos. Ai zice ca vine de la fericire, dar fericirea nu indeamna la revolta. Fericet vine de la ferigile care invadau lanurile taranilor, o adevarata pacoste, m-a lamurit astfel mai de mult domnul Dinu Mititeanu pe un forum de toponimie. Horea, capul rascoalei de la 1784 s-a nascut aici, intr-o casa aflata pe locul monumentului de la marginea drumului, disparuta intre timp. Primaria a construit putin mai sus o casuta care gazduiteste un mic muzeu, frumos gest de altfel, cu toate ca se putea da un pic mai mult memoriei acestui Hristos al Apusenilor. Cat despre monument, acesta sta sa cada, atentie edili, daca nu faceti ceva repejor o sa se prabuseasca in cativa ani.

Sa mergeti la Fericet, fratilor! Sa va asezati pe bancuta de langa monument alaturi de Nea Sivu, sa stati la umbra Frasinului lui Horea, si sa trageti in piept aerul tare. Nu trebuie sa faceti nimic altceva. Restul o sa vina de la sine, e o energie deosebita in Fericet, as zice ca e un loc magic, parca nicaieri nu ti se umplu narile cu un aer mai patruns de libertate ca aici. Poate ca nu intamplator le-a luat-o Horea inainte francezilor cu vreo cinci ani in materie de libertate, fraternitate si egalitate…chiar daca a fost numai pentru un moment.

Share it now!
Categories: Uncategorized Tags:

Vallee Blanche: Aiguille du Midi (3842m) – Montenvers (1913m)

April 3rd, 2014 No comments

Cele mai frumoase locuri prin care am schiat vreodata. De nedescris, coplesitor. Toate pozele aici.

Share it now!
Categories: Uncategorized Tags:

Satul Bionnassay

April 1st, 2014 No comments

Cand am aflat ca exista chiar un sat care se numeste asa am zis ca trebuie sa merg sa-l vad cu ochii mei. Bionnassay este pentru mine un nume magic. Cand am pus piciorul prima si ultima data pe aceasta creasta mitica eram cu Don Gavani in drum spre Mont Blanc urcand dinspre Italia. Si a ramas de atunci un mare vis al meu sa urc Mont Blancul si parcurcand celebra traversare Miage-Bionnassay. Inca nu mi-am indeplinit aceasta mare dorinta, dar sunt un om foarte tanar si imi permit sa astept. Sper ca anii urmatori sa ma regasesc din nou sus pe Bionnassay.

Dar umbland eu un pic asa prin Saint Gervais ca un imparat, si uitandu-ma mai atent pe harta vad un drum mai pricajit asa, ce ducea spre un sat micut, numit Bionnassay. Am zis: “Stai asa fratioare, ca trebuie sa ajung aici”. Nu m-am reintors inca pe creasta da` un cincizeci de votca la bitrul comunal din Bionnassay tre` sa servesc. I-am dat la cheie si hai in sus….pe un drumeag de nu puteai decat cu viteza intai sa intri-n curba, si era asfaltat. Se termina drumeagul, si vad pancarta: Bionnassay. Se deschid zarile. Ni se arata.

O spendoare de peisaj. Esti aici, in acest mic catun, exact sub fata nordica a crestei Bionnassay. In fata se vede, ca o mica brana, linia de cale ferata, acum inchisa, care duce la Nid D`Aigle. Va recomand sa ajungeti aici, poate in Turul Mont Blancului, care are ca si punct de campare acest sat, poate in alt context…merita. Este un sat plasat intr-un loc unic, in conditii destul de vitrege. Poate si de aceea foarte multe case din Bionnassay sunt de vanzare, iar satul pare oarecum parasit. Pacat, ar putea constitui un punct de atractie extraordinar prin prisma peisajului superb de aici si a autenticitatii asezarii in sine.

Share it now!
Categories: Uncategorized Tags:

Nea Marin la Courmayeur

March 27th, 2014 No comments

Am revazut Courmayeur-ul dupa noua ani, astazi, 29 martie 2014. Incredibile amintiri am de aici. In 2005 am ajuns in Courmayeur printr-o intamplare fericita as zice, si anume, fiind prieten cu Baba (Don Gavani, Alex Gavan), oricum i-as spune, tot ala e, am avut ocazia sa fiu invitat sa urcam impreuna Mont Blancul din Italia. Monte Bianco mai degraba. Si cum nu aveam bani suficienti pentru respectiva tura, Baba mi-a pus la dispozie un fond nerambursabil din banii pe care ii stransese pentru el din sponsorizari, lucru mare, si pe care nu o sa-l uit. E bine sa tii minte in viata astfel de gesturi, pentru ca nu dai de multe ori peste ele.

In fine, am inceput mai pe ocolite, dar vreau sa intru repejor in subiect sa va zic una tare rau de tot, despre cum au ajuns romanasii la Milano. Inainte sa ma urc in avion mi-am facut bagajul de cala (un rucsac de 60l) meticulos ca de obicei, batraneste, cu metoda. Urasc sa car dupa mine rucsaci descentrati, diformi. E o obisnuinta pe care am deprins-o de la generatia mai veche de montaniarzi, pe care adesea ii vedeam in gara imbracati ingrijit, in tirolezi si camasa, purtand in spate rucsacul corect facut, fara goluri, simetric, si bine inchegat. Cam asa era rucsacul meu meu cand am plecat de acasa. Numai ca mama, grijulie ca o mama de oltean, a varat fara stirea mea o punga cu vreo zece oua fierte si niste branza in ziar, sub fustita de la capacul rucsacului, ca sa aiba odrasla ce sa manance in primele zile petrecute peste hotare.

Exceptional, ajung la aeroport, las bagajul la cala neinvelit in folie, si ma urc cu Baba in avionul care in scurt timp ateriza la Bergamo. Eram pentru prima data in Italia, puteam vedea Alpii in zare, spre Nord, ale caror piscuri inzapezite sangerau in amurg. Undeva acolo urma sa ajungem si noi, sa adulmecam aerul tare al patrumiarilor. Dar sa lasam visarea si sa revenim cu picioarele pe pamant, la ce urma sa ne astepte la banda de bagaje.

Cum mergeam eu cu Baba triumfatori prin aeroport multumiti ca primul pas al aventurii noastre alpine s-a savarsit, ne trezim la banda pe care veneau trollerele imaculate ale domnilor si doamnelor din avion, rucsacii catorva mai globetrotteri, asa, ca noi, si in fine, rucsacul lui Don Gavani. Al meu se lasa putin mai mult asteptat. Intre timp adulmecam parfumul din aeroport si imi aminteam de metoda de sedus a lui Al Pacino din Scent of a Woman, cea prin care recunostea parfumul doamnelor ce treceau pe langa el. As fi riscat un “Fleurs de Rocaille” soptit unei frumusele italience de langa noi… ce sa-i faci, e aproape Milano, capitala modei, deci normal ca miroase ametitor de bine in aeroport.

In fine, fratilor, vine si rucsacul meu. Iar eu si Don Gavani sa cadem din picioare, nu alta. Rucsacul meu, de altfel de o estetica desavarsita, era urmat de o tramba de coji de oua, bucatele de oua, oua integi, precum si de bucati mai mici sau mai mari de branza care parasisera capacul rucsacului si se instalasera, zemoase, pe banda de bagaje. Apocaliptica imagine, demna de gara Filiasi, stai sa vezi ca n-a aterizat Al Pacino la Beregamo, ci Nea Marin in persoana. Cred ca nici Amza Pelea, cu tot geniul lui, nu putea scorni un oltenism mai barbar decat asta. Ma uit la Don Gavani: “Frate, ce facem acuma?”, ca noi ne grabeam, de, sa prindem autobuzul de Courmayeur, dar cine sa aiba curaj sa-si recunoasca teribilul bagaj?

Nu retin cum am ajuns sa intru pana la urma in posesia rucsacului, cert este ca intr-in final am reusit sa pun mana pe el si sa parasesc aeroportul, facand eforturi majore sa uit cum s-a petrecut primul meu contact mai serios cu Occidentul. Seara montam cortul in Val Veny intr-un decor ciclopic. Toata noaptea m-a urmarit un vis obsesiv, se facea ca am un robotel cu telecomanda, si tot incercam sa il ghidez sa ajunga pe Mont Blanc. Asta am facut in cea mai mare a noptii, am stat cu telecomanda in mana incercand sa dirijez robotelul. Dar de dimineata, dupa o noapte de butonare intensiva, si incantat la maxim ca Baba nu sforaie, mi-am dat seama ca drumul se sfarsise cu bine, iar de aici in colo urma Calatoria, care urma sa fie dintre cele mai frumoase pe care le-am trait.

Share it now!
Categories: Uncategorized Tags:

Roadtrip suparat, 26 martie – 12 aprilie 2014

March 26th, 2014 No comments

Am plecat cu gagicile intr-un roadtrip suparat, cu start la Izverna si final in Apuseni, trecand prin Chamonix si Lindau.

1. Courmayeur – revin cu un post detaliat
2. Chamonix – Lac du Passy
3. Chamonix – Le Lac Vert
4. Planpraz
5. Tramway du Mont Blanc – Bellevue, ocazie cu care Pisi a bagat traseu serios de 300m diferenta de nivel prin zapada. Am zis ca daca s-a antrenat vara in Retezat face fata si iarna in Alpi fara probleme.
6. Notre Dame de la Gorje
7. Le Champel
8. Satul Bionnassay
9. Parcul Termelor din Saint Gervais
10. Vallee Blanche – o sa revin cu foto, super meserias traseu de offpiste. Nu e inclinat, dar este absolut spectaculos ca si peisaj. Absolut minunat! N-am schiat niciodata prin locuri atat de frumoase.
11. Servoz
12. Zurich
13. Lindau
14. Fericet – din nou in Apuseni
15. Rosia Montana
16. Rimetea
17. Valea Manastirii
18. Lancram

Cam astea au fost destinatiile. 18 zile de calatorie prea condensate cat sa poata incapea intr-o poveste de pe blog. Ar insemna sa scriu alte 18 zile despre toate cele intamplate.

Share it now!
Categories: Uncategorized Tags:

21-24 Martie la Balea

March 21st, 2014 No comments

Un weekend prelungit de exceptie la Balea la stagiul AGMR. Schi de tura in caldarea Doamnei, catarare pe gheata, Varful Vanatoarea lui Buteanu si tura pe cresta Balii. Extraordinar de frumos, o vreme incredibila si niste oameni deosebit de faini.

Share it now!
Categories: Uncategorized Tags:

Balea 8-9 martie

March 9th, 2014 1 comment

Sambata am avut placerea sa particip la stagiul AGMR de la Balea.
Am vazut si revazut oameni faini.

Schi de tura atat sambata cat si duminica in caldarile Balei si ale Doamnei. Duminica am coborat de doua ori pana la lacul din Valea Doamnei. In aceasta iesire fagaraseana am dat in sfarsit de iarna, iarna aceea adevarata, cu zapada mare, frig noaptea, si vanturi care spulbera zapada de pe vale sub cerul instelat. Imi era dor de atmosfera tipica de iarna care ne-a ocolit anul asta din pacate.

Dat fiind faptul ca a fost 8 martie, atat eu cat si Radu Hera ne-am milostivit si ne-am luat cu noi si nevestele. Ocazie cu care am avut placerea sa o revad pe Luciana schiind in zapada mare dupa mai bine de patru ani, timp in care a stat departe de offpiste datorita genunchilor. Ce sa zic, oricat m-as da, oricat m-as antrena, nu voi dobandi niciodata stilul plin de naturalete si de flow pe care il are Luci. E ceva dincolo de intelegere sau de munca, e ca si cum m-as antrena sa cant la opera. In concluzie – asa nevasta … sa o tot iei de 8 martie la munte, ca nu te face de ras!

Am inteles ca in timp ce eram cu Radu in Saua Doamnei, fetele au fost cinstite de niste baieti cu palinca de Cluj, unul tamplar si altii doi bucatari la Londra, care erau cu cortul in tunel. In caz ca se recunosc din descriere, ii salutam cu respect si le multumim ca ne-au scutit de cheltuiala.

Cat despre restul fetelor pe care le cunoastem sau nu: La multi ani si o primavara frumoasa sa aveti!

Share it now!
Categories: Uncategorized Tags: