Archive

Archive for the ‘Valea Morarului’ Category

Cu Soimu pe Morar

May 16th, 2009 5 comments

A doua zi dupa concursul de la Malin, plec cu Soimu din Bucuresti, cu gandul sa schiem pe o vale.  Chiar aveam chef sa ajung la Omu, nu mai fusesem de mult, din vara-toamna trecuta cred, si nici nu mai schiasem pe Morar anul asta.

Nu dezvolt subiectul turei, a fost o “batraniada” de odihna si tratament, fara prea multa alergatura si extremisme. Vreau sa va zic ceva mai important: Fratilor, cabana Omu trebuie cumparata, si aia care o administreaza alungati de acolo in suturi si batuti cu batul de schi la cur pana jos in padure.

Fiti atenti faza: Ajung cu Soimu sus, si ne luam doua ceaiuri. Nu putem sa le bem in cabana, am inteles, se lucra in sala de mese, le bem afara. Incepe sa ploua. O rog pe “doamna”, “cucoana”, “chelnerita” de la cabana sa ma lase sa ma schimb la clapari pe holul cabanei, ca sa nu imi fac fleasca hainele din rucsac schimbandu-ma in fata cabanei. Raspuns: “Nu pot sa va las nici pe hol, nici in alta parte, abia am facut curat dupa turistii astia…” De parca eram murdar de c…t. Deci, m-am schimbat afara, in ploaie, si le-am lasat si ceaiul de 3 ron nebaut, cine sa aiba chef sa mai bea ceai in ploaie.

Ne refugiem provizoriu pe hol la statie, nici in statie nu se poate sta, gratie directivelor venite de la mai marii INMH din Bucuresti. Multumiri lui Radu, care ne-a ferit de ploiae pe hol. Aviz amatorilor care va bateti cu caramida in piept ca sunteti prieteni cu baietii de la statie, le creati probleme, tot internetul vuieste de chefurile de la statie. S-a intocmit si un dosar gros pe tema asta, numai cu articole de pe net. Baietii de acolo au probleme din cauza asta, mai usor cu “conditiile de cazare de la statie” , si cu “ce chefuri am tras pe acolo”, iar daca veti beneficia vreodata de bunavointa vreunuia dintre meteorologi in cazuri extreme, faceti-va ca ploua, ca bagati oamenii in belele. Nu mai e ce era odata, stam la mana chelnerilor de la Omu de acum inainte. Sau mai degraba sa stea cine vrea, ca eu in cabana Omu nu mai intru de azi. Inca o data, multumesc, Radu, ca ne-ai ferit de aversa de ploiae pe holul statiei, fara tine am fi ajuns jos murati!

Mesaj catre “functionarii”de la cabana Omu – Nu aveti nici o legatura nici cu locul, nici cu istoria locului, nic cu spiritul locului, carati-va mai repede in oras, ca mai devreme sau mai tarziu tot o sa prindeti un post de vanzator la magazin pe undeva, de ce va mai chinuiti in varful muntelui?

Rusine voua, functionarilor si patronului vostru pentru dezonorarea singurei cabane la peste 2500m din Romania.

M-as intoarce in timp la 1910…

“Aceasta casa este formata din doua odaite si un caminar, in care se afla instalate cate o mica soba de fier. Ea serva ca adapost excursionistilor. Pazitorii sai sunt obligati de a avea in permanenta o cantitate suficienta de lemne, apa si daca s’ar putea si ceva de-ale bauturii. Vantul sufland cu furie, tot fumul ce esea din arderea lemnelor, nu putea esi afara pe horn, ci-l respingea indarat, asa ca toata odaita noastra fiind plina de fum, ne orbea de tot si pentru aceasta eram nevoiti din cand in cand a deschide fereastra spre a mai goni fumul afara. Puterea vantului era asa de mare, incat parea ca are sa darame casa pe noi, iar bietul mosneag, pazitorul de aci, nu a incetat pana la ziua de a intretine focul. Ploaia, insotita cate odata chiar cu fulgi de zapada, isbea in geamurile si obloanele ferestrelor. Desi eram in noaptea de 3 spre 4 Iulie, iarna insa aci era in toata puterea, iar noi inghesuiti in odaie, ascultam vuetul vantului ingrozitor si sgomotul provocat de ploaia ce cadea pe casa. Nu-si poate cineva inchipui o noapte de iarna petrecuta in varful unui munte de 2511 metri altitudine ! Caci desi, dupa cum am spus mai sus, era 3 Iulie, iarna era in toata puterea ei, temperatura poate ca ajunsese la 2 — 3 grade, daca nu si mai jos, caci pamantul inghetase; vantul si vuetul ce-l producea era asa de intens, incat baga fiori chiar in cei mai curagiosi; ploaia amestecata cu zapada izbea groaznic in ferestrele casei, iar intunerecul era asa de mare, incat iti dai cu degetul in ochi, dupa cum spune Romanul, si in acest loc, unde vazduhul fierbea ca intr-un infern, singura noastra casa era adapostita si iluminata de flacarile focului, bine alimentat, si de slaba lumina a lumanarilor aprinse in interiorul ei. Parea ca o barca parasita in mijlocul valurilor unui ocean infuriat. Era ceva teribil, ingrozitor, dar frumos si demn de a admira natura si in furia grozaveniilor sale. Credem ca ar fi bine ca aci sa se transporte cateva saltele de paie, dupa cum se afla mai jos in valea Malaesti (Transilvania) si in schimbul a unei mici taxe sa se plateasca cheltuelile facute si astfel toti vizitatorii sa-si poata odihni mai comod membrele obosite. Speram ca rugaciunea noastra va fi satisfacuta de onor.” PASAJ EXTRAS DIN ARTICOLUL “LA MUNTELE OMUL” ? “ANUARUL SOCIETATII TURISTILOR ROMANI”, 1910

Alte vremuri, alta era coca din care erau plamaditi oamenii…s-ar intoarce in mormant batranii de-ar afla ce se intampla acum la Omu…

In prima caldare.

Valea, vazuta de la intrarea in canion.

Sus – in cazion, jos – Coltii Morarului