Archive

Archive for the ‘schi pe vai’ Category

Cu Soimu pe Morar

May 16th, 2009 5 comments

A doua zi dupa concursul de la Malin, plec cu Soimu din Bucuresti, cu gandul sa schiem pe o vale.  Chiar aveam chef sa ajung la Omu, nu mai fusesem de mult, din vara-toamna trecuta cred, si nici nu mai schiasem pe Morar anul asta.

Nu dezvolt subiectul turei, a fost o “batraniada” de odihna si tratament, fara prea multa alergatura si extremisme. Vreau sa va zic ceva mai important: Fratilor, cabana Omu trebuie cumparata, si aia care o administreaza alungati de acolo in suturi si batuti cu batul de schi la cur pana jos in padure.

Fiti atenti faza: Ajung cu Soimu sus, si ne luam doua ceaiuri. Nu putem sa le bem in cabana, am inteles, se lucra in sala de mese, le bem afara. Incepe sa ploua. O rog pe “doamna”, “cucoana”, “chelnerita” de la cabana sa ma lase sa ma schimb la clapari pe holul cabanei, ca sa nu imi fac fleasca hainele din rucsac schimbandu-ma in fata cabanei. Raspuns: “Nu pot sa va las nici pe hol, nici in alta parte, abia am facut curat dupa turistii astia…” De parca eram murdar de c…t. Deci, m-am schimbat afara, in ploaie, si le-am lasat si ceaiul de 3 ron nebaut, cine sa aiba chef sa mai bea ceai in ploaie.

Ne refugiem provizoriu pe hol la statie, nici in statie nu se poate sta, gratie directivelor venite de la mai marii INMH din Bucuresti. Multumiri lui Radu, care ne-a ferit de ploiae pe hol. Aviz amatorilor care va bateti cu caramida in piept ca sunteti prieteni cu baietii de la statie, le creati probleme, tot internetul vuieste de chefurile de la statie. S-a intocmit si un dosar gros pe tema asta, numai cu articole de pe net. Baietii de acolo au probleme din cauza asta, mai usor cu “conditiile de cazare de la statie” , si cu “ce chefuri am tras pe acolo”, iar daca veti beneficia vreodata de bunavointa vreunuia dintre meteorologi in cazuri extreme, faceti-va ca ploua, ca bagati oamenii in belele. Nu mai e ce era odata, stam la mana chelnerilor de la Omu de acum inainte. Sau mai degraba sa stea cine vrea, ca eu in cabana Omu nu mai intru de azi. Inca o data, multumesc, Radu, ca ne-ai ferit de aversa de ploiae pe holul statiei, fara tine am fi ajuns jos murati!

Mesaj catre “functionarii”de la cabana Omu – Nu aveti nici o legatura nici cu locul, nici cu istoria locului, nic cu spiritul locului, carati-va mai repede in oras, ca mai devreme sau mai tarziu tot o sa prindeti un post de vanzator la magazin pe undeva, de ce va mai chinuiti in varful muntelui?

Rusine voua, functionarilor si patronului vostru pentru dezonorarea singurei cabane la peste 2500m din Romania.

M-as intoarce in timp la 1910…

“Aceasta casa este formata din doua odaite si un caminar, in care se afla instalate cate o mica soba de fier. Ea serva ca adapost excursionistilor. Pazitorii sai sunt obligati de a avea in permanenta o cantitate suficienta de lemne, apa si daca s’ar putea si ceva de-ale bauturii. Vantul sufland cu furie, tot fumul ce esea din arderea lemnelor, nu putea esi afara pe horn, ci-l respingea indarat, asa ca toata odaita noastra fiind plina de fum, ne orbea de tot si pentru aceasta eram nevoiti din cand in cand a deschide fereastra spre a mai goni fumul afara. Puterea vantului era asa de mare, incat parea ca are sa darame casa pe noi, iar bietul mosneag, pazitorul de aci, nu a incetat pana la ziua de a intretine focul. Ploaia, insotita cate odata chiar cu fulgi de zapada, isbea in geamurile si obloanele ferestrelor. Desi eram in noaptea de 3 spre 4 Iulie, iarna insa aci era in toata puterea, iar noi inghesuiti in odaie, ascultam vuetul vantului ingrozitor si sgomotul provocat de ploaia ce cadea pe casa. Nu-si poate cineva inchipui o noapte de iarna petrecuta in varful unui munte de 2511 metri altitudine ! Caci desi, dupa cum am spus mai sus, era 3 Iulie, iarna era in toata puterea ei, temperatura poate ca ajunsese la 2 — 3 grade, daca nu si mai jos, caci pamantul inghetase; vantul si vuetul ce-l producea era asa de intens, incat baga fiori chiar in cei mai curagiosi; ploaia amestecata cu zapada izbea groaznic in ferestrele casei, iar intunerecul era asa de mare, incat iti dai cu degetul in ochi, dupa cum spune Romanul, si in acest loc, unde vazduhul fierbea ca intr-un infern, singura noastra casa era adapostita si iluminata de flacarile focului, bine alimentat, si de slaba lumina a lumanarilor aprinse in interiorul ei. Parea ca o barca parasita in mijlocul valurilor unui ocean infuriat. Era ceva teribil, ingrozitor, dar frumos si demn de a admira natura si in furia grozaveniilor sale. Credem ca ar fi bine ca aci sa se transporte cateva saltele de paie, dupa cum se afla mai jos in valea Malaesti (Transilvania) si in schimbul a unei mici taxe sa se plateasca cheltuelile facute si astfel toti vizitatorii sa-si poata odihni mai comod membrele obosite. Speram ca rugaciunea noastra va fi satisfacuta de onor.” PASAJ EXTRAS DIN ARTICOLUL “LA MUNTELE OMUL” ? “ANUARUL SOCIETATII TURISTILOR ROMANI”, 1910

Alte vremuri, alta era coca din care erau plamaditi oamenii…s-ar intoarce in mormant batranii de-ar afla ce se intampla acum la Omu…

In prima caldare.

Valea, vazuta de la intrarea in canion.

Sus – in cazion, jos – Coltii Morarului

Mălăieşti – viscol, soare şi pulver neatins

April 24th, 2009 2 comments

Weekendul imediat de după ziua mea am plecat la Malaiesti cu Soimu şi cu Alex din Sacele, urmând ca acolo să mă întâlnesc cu Horaţiu, Sorinescu, şi alţii. Nu degeaba se strânsese gaşcă mare acolo, se anunţase pe derdeluş.ro un măreţ concurs de schi, şi vroiam şi eu cel puţin să casc ochii.

Părea să se anunţe un concurs interesant, măcar pe stilul “vintage”. Din păcate habar n-am cum a fost concursul pentru că s-a terminat sâmbătă la ora 12.00, iar eu am ajuns la cabană la 12.30. Cred că acest concurs a fost programat sâmbătă la prima oră ori ca să nu apuce vreun bucureştean să intre în concurs, ori a fost un bun pretext pentru comunitatea locală să dea o băuta extinsă de sâmbătă de la 12.00 până duminică seară, fără compania nevestelor.

Sincer să fiu: super dezamăgitor. Băi, ăştia “bătrânii” de patruj`de ani, care vă bateţi cu cărămida în piept că sunteţi “vechi”, şi că “pe vremea voastră” se făcea munte…băi nene, bătrânii voştrii nu erau aşa! Nu erau nişte umflaţi care schiau până sâmbătă dimineaţă la 12.00 ca să bea dup-aia până duminică la 16.00.

Ia uite ce zicea domnul Georgică Clontea, citat de derdeluş.ro:

“Dacă avem noroc şi zăpada era bună şi suficenta, făceam slalom special pe valcelul din stânga cabanei, dacă stai cu faţa la hornuri. Dacă nu, pe prima terasă şi slalom uriaş în terasa a doua, sub hornuri, spre stânga. Coborârea din prima terasă până la cabană, în majoritatea anilor.”

Să mai zic unde s-a ţinut concursul? În căldarea cu cabana, pe 50m în linie dreaptă? Timp de două ore până la 12.00, numai sâmbătă, după care băută? Am ajuns un popor de obosiţi băi nene, suntem exponenţii cântecului “Puşca şi cureaua lată, ce bărbat eram odată”, ori ne revenim ori mai bine mai bine ne tăiem venele în grup. Hai sictir d-aici cu concursul vostru, cu virilitatea voastră antică şi cu prezentul vostru lamentabil, că m-aţi umplut de respect.

Sâmbătă, după ce am ajuns la cabană şi ne-am pus la un ceai, am pus pieile de focă pe schiuri şi am dat-o în sus cu Soimaru să ne dăm pe una dintre feţele dintre ultimele două căldări (cea cu cabana şi a doua de sus). Frumos, numai că a început un viscol, frate, taman când să coborâm, de am schiat efectiv fără să văd nimic, sau, în fine, la 20% din capacitatea de a vedea ceva. Ajunşi jos ne-am băgat rapid în cabană, cu atât mai mult cu cât vroiam să schimb o impresie-două cu Horaţiu, şi să văd cine mai e pe acolo.

Intru în cabană şi mă lămuresc: Horaţiu, Mihaela, Sorinescu şi Irina + doi pe care nu îi cunoasteam, un cuplu foarte frumos, şi cu care sper să mă reîntâlnesc pe munte: Dan şi Ilinca. Dan chiar a ajuns mai devreme la cabană şi a apucat să între în concurs, câştigând parcă locul 2 la categoria lui de vârstă.

Sus si jos: poze de cand am fost cu Soimu la prima escapada in sus pe vale, sambata.

Începe să se facă târziu, valea se umbreşte…dar parcă am făcut prea puţin astăzi…o amărâtă de urcare până în a doua căldare…dar mă uit pe geam şi mă luminez la faţă: se înseninase şi viscolul care ţinuse o oră şi ceva nivelase toate urmele de pe faţa unde fusesem cu Soimu, totul se înfăţişa brusc în haina neatinsă a pulverului proaspăt aşezat peste vale. Aşa că vin cu propunerea să mai dăm o tură, ocazie cu care l-am băgat pe tata Soimaru pe faţa din dreapta cum cobori dintre căldări, pe unde am prins cel mai fain pulver din anul asta. Parcă la Sinaia am mai prins aşa prin februarie, pe Pelisor, dar acum e aprilie…numai cine iubeşte sportul cu cârca mai are parte de pow-pow, vorba aia din bancul cu copiii canibalilor: “Cine mănâncă bataturica mănâncă şi ochişor”. Bun aşa, ne întoarcem la cabană, printr-un pulver neatins, proaspăt, care ne facilitează nişte coborâri de multe ori de-a dreptul…drepte…era o zăpadă de nu aveai nevoie să ştii să schiezi. Uitasem de crustă, de gheţuri, de scoici, ce mai, parcă brusc învăţasem cu toţii să schiem.

Dimineaţa, după ce seara ma intinsesem cu Horaţiu la poveşti şi bere, ne sculăm chititi pe planul B. Planul A era să urcăm pe Valea Caprelor cât putem şi să coborâm tot pe acolo. Având în vedere cât ninsese cu o zi înainte eu personal m-am abţinut, şi până la urmă plecăm cu toţii spre Hornul Mare. Zăpada nu mai era ca în ziua precedentă….era şi culmea, aşa ceva nu prinzi mereu. Se îngreunase puţin, dar cu toatea astea nici nu se încălzise atât de mult încât să considerăm că riscul de avalanşă era considerabil. Cred că de luni a fost dezastru, că s-a încălzit, dar duminică treaba era acceptabilă.

Urcăm spre Hornuri străbătând căldările largi ale văii, care pe piei, care cu schiul în cârcă, şi ajungem până la urmă în Hornul Mare, în treimea superioară, de unde toţi în afară de mine şi de Soimaru o dau la vale. Având în vedere faptul că nu mă grăbeam nicăieri, şi că eram “autonom”, cu maşina parcată în Glajerie, hotărăsc cu Soimu să mai rămânem puţin să pierdem vremea pe Horn, urcăm până sus, la marcajul de creastă, facem o poză, aşteptăm fără succes să se ridice ceaţa şi să aruncăm un ochi în Gaura, şi in final o dăm la vale.

Coborârea de sub Hornuri până la primul prag a fost magnifică, o pantă lină de 15-20 de grade prin pulver rece, ferit de razele soarelui de catre peretii caldarii superioare, pulver până la genunchi. Rar am văzut aşa ceva pe văi. Am mai prins pulver rece, uscat şi mare, dar prin păduri, acolo unde soarele nu ajunge să-l deterioreze, sa-l inmoaie dar aici eram pe o pantă perfectă, de înclinaţie mică, cu pulver adânc, de la poalele Hornurilor până la primul prag al văii. Regret că m-am dat cam drept, ar fi trebuit să profit mai mult de condiţiile perfecte, că să leg de două ori mai multe viraje…să mă “plimb” mai mult, dar nu am rezistat tentaţiei.

Cam asta a fost, fraţilor. Un weekend superb, o zăpadă cum întâlneşti doar de câteva ori pe an şi o companie de oameni de munte super-faini. Sper că la anul să refacem weekendul ăsta, poate chiar în acceaşi formulă, şi chiar extinsă, pentru doritori. N-am nimic cu nimeni din cei care au fost la cabană în weekendul respectiv şi au avut treabă cu “concursul”, să le dea Dumnezeu sănătate, dar pe viitor mai bine să nu mai anunţe nimic, că puteam să vin ca prostul special pentru evenimentul anunţat, noroc că mă lasă rece orice concurs (printre altele şi pentru că n-am ce căuta într-un concurs de schi), şi noroc că am venit la munte doar ca să petrec două zile pe munte, printre prieteni. Şi bine am făcut, că a fost într-un mare fel.

Va pupă fratele Matei, şi să ne revedem acolo unde revederea îşi află adevărata valoare: pe munte.
Toate bune şi să ne auzim cu bine.

Sinaia si Genune cu Stefan

January 18th, 2009 2 comments
From sinaia si genune cu stefan la inceputul lui februarie

Fratilor, intr-o sambata, sau duminica, nu mai stiu, am plecat cu Stefan sa rupem Sinaia in doua. Nu cred ca ne-am dat mai mult de o data sau de doua ori pe Carp, pentru ca am preferat sa exploram putin variantele dintre Carp si Drumul de vara, in special zona cu hornuri si boscheti de pe versantul drept al vaii lui Carp. Ultima coborare, singura cu adevarat interesanta a fost pe Genune. Stefane, ma opresc aici pentru ca ai promis ca scrii raport de tura. Asa ca il astept cu mare interes. Hai ca a venit primavara si cu ajutorul lui Dumnezeu poate repara astia cabina din Busteni sa-mi indeplinesc visul de a cobora doua vai intr-o zi. Provocare la care esti invitat :)

From sinaia si genune cu stefan la inceputul lui februarie
From sinaia si genune cu stefan la inceputul lui februarie
From sinaia si genune cu stefan la inceputul lui februarie
From sinaia si genune cu stefan la inceputul lui februarie
From sinaia si genune cu stefan la inceputul lui februarie
From sinaia si genune cu stefan la inceputul lui februarie
From sinaia si genune cu stefan la inceputul lui februarie
From sinaia si genune cu stefan la inceputul lui februarie
From sinaia si genune cu stefan la inceputul lui februarie
From sinaia si genune cu stefan la inceputul lui februarie
From sinaia si genune cu stefan la inceputul lui februarie
From sinaia si genune cu stefan la inceputul lui februarie
From sinaia si genune cu stefan la inceputul lui februarie
From sinaia si genune cu stefan la inceputul lui februarie
From sinaia si genune cu stefan la inceputul lui februarie
From sinaia si genune cu stefan la inceputul lui februarie
Categories: bucegi, schi pe vai Tags: