Archive

Archive for the ‘plimbari…’ Category

Prin lumea de basm a Mehedintilor

March 23rd, 2009 7 comments

Prin martie, într-o vineri, plec mai devreme de la muncă, mă urc în maşină şi o tai la Izverna. Înainte să trec pe acasă trec pe la Emilian, cu care fac planul de bătaie pentru duminică: să străbatem poienile munţilor Mehedinţi de la Beletina la Crovul Medvedului.

Începem urcuşul spre Geanţ, prin Preghida, urmând să urcăm pe Strajă în Beletina, dar la poalele Geanţului schimbăm planul, şi anume ochim “Foieroaga Largă”, o despicătura în mijlocul Geanţului, şi o luăm în sus.

Abrupturile Geantului.

Izverna văzută dintr-o spindecatura în Geant, pe unde am urcat deasupra, la plantaţia de pini.

Deja ne simţim ca în Crai :)

Foto jos: poienile de la Preghida.

Ajungem deasupra Geanţului, de unde ni se arată Izverna, cornetele Babelor şi Cerboanea, şi restul reliefului haotic al Podişului Mehedinţi.

Prin padure, spre Beletina.

O alternanţă de pereţi şi pajişti n-a urmărit de la plecarea din Izverna până la reîntoarcere. Aceasta se pare că este cea mai reprezentativă caracteristică a peisajului munţilor Mehedinţi: alternanţa de linii verticale şi orizontale, “stadioanele suspendate”, mărginite de abrupturi calcaroase, albe, năpădite de vegetaţie. Vă spun sincer că nu am văzut nicăieri în România un peisaj pastoral atât de autentic şi de original. Aici, în Poieni, sunt “conacele de sus”. Conacul, în limba română defineşte o reşedinţă boierească. Dar în limba locuitorilor de la poalele acestor munţi, conacul însemnă altceva, şi anume stâna, bordeiul sărăcăcios cu ceaun de aramă, trăşti (traiste), butoaie cu brânză, străcători (strecurători) – o să revin cu un articol detaliat referitor la viaţa la stână în Beletina, nu dezvolt acum. Aceasta este aici măsura boieriei, a luxului şi a mândriei – animalele grase, sătule de iarba poienilor, coamele lucioase ale cailor şi butoaiele cu branza ascunse in colţurile bordeielor.

Apropos de “boieria” de la “conace”, îmi aduc aminte de o scenă din Beletina de acum mulţi ani când am ajuns acolo cu Nea Ghigu… ne-am aşezat la masă cu ciobanii. Aveau de potolit foamea o mâncare de cartofi cu carne de miel făcută direct în oală de lut. În mijlocul mesei era o farfurie cu ceva lichid, părea apă. Cu toţii mâncăm din strachina proprie, dar Nea Ghigu şi cei doi ciobani, la fiecare lingura de mâncare luau şi o lingura din misteriosul lichid din farfuria de pe mijlocul mesei. N-am avut curajul încerc pana n-am întrebat ce conţine : apă, sare si oţet, pe post de “salata”, aţi mai auzit de aşa ceva?
Li se terminaseră oamenilor roşiile şi castraveţii căraţi de jos, din sat, şi nu mă aveau salată. Iar mâncarea grasă de oaie tânără nu merge fără acritură. Dar acum este iarnă, conacele sunt părăsite, iar noi tăiem potecă prin zăpadă până la genunchi. Erau bune schiurile de tură, dar le-am lăsat acasă.

Foto sus: Vârful calcaros al lui stan – bine ascuns printre hăţişurile de tufe.

Ce-ai avut, fagule, cu săracul bordei?

Sus: Munţii Cernei văzuţi de la Meteriz.

Foto jos: Vârful lui stan văzut din Poiana Izmenelor.

Din Beletina traseul e simplu: Meteriz – Poiana Izmenelor – Crovu` ăl Mare – Poiana Porcului – Poiana Mare (de la vale) – Crovul Medvedului – Izvorul Alb – Cucuioava, şi de acolo coborâre la Peştera Izverna. Întregul traseu a durat cam noua ore, în primul rând datorită zăpezii foarte mari prin unele locuri, care a făcut înaintarea destul de dificilă, repet recomandarea cu schiurile de tură pentru parcurgerea acestui traseu, deoarece zăpada spulberată de pe creste e adusă inevitabil în mijlocul poienilor.

Pe aici, de-a lungul itinerariului nostru prin poieni, trecea acum două sute de ani graniţa cu Imperiul Habsburgic. Încrengătura de cărări, care mai clare, care mai pierdute sau uitate a fost creată aici de către reprezentanţii a trei categorii sociale: grănicerii, contrabandiştii şi ţăranii din satele mehedinţene plecaţi cu animalele la “conacele de sus”.

Privelişti din creasta Munţilor Mehedinţi – Arjana şi Cerna

Poiana Porcului

Poiana Mare

Înlănţuirea de poieni văzută din sud, din şaua dintre Poiana Mare şi Crovul Medvedului.

La urma urmelor…..

Crovul Medvedului, cea mai adâncă dolină din România.

Sus: Arjana. Jos: Pinii negrii de Banat, triumfatori.

Spre Fata Izvorului, insotiti de umbrele fagilor seculari.

Din Poiana Iliei privim spre Fata Izvorului si spre “abrupturile de la Stoieni”.

Poiana Iliei in stanga.

Pădurea de molid (foto sus) a fost plantată pentru stabilizarea versantului după ce acum trei decenii o avalanşă a făcut aici şase victime (foto jos).

Vreau să îi mulţumesc pentru această minunată zi lui Emilian care m-a însoţit pe traseu, şi mi-a arătat ieşirea din Medved spre Faţa izvorului, n-aş fi nimerit-o în veci singur, şi nu sunt singurele secrete pe care mi le-a arătat din Poieni. Dar nu vreau să le devoalez acum, mergeţi în Mehedinţi şi vi se vor arăta singure. În concluzie, am avut parte de cea mai frumoasă tură din sezonul cu zăpadă 2008-2009.

Dar asta a fost duminică, pentru că sâmbătă când m-am trezit era zăpada de 20cm pe maşină şi viscol. Mă temeam deja că nu o să prind vreme bună pentru mult dorita excursie. Dar nu avea să fie aşa, după cum arată pozele de mai sus, a doua zi, duminică, avea să fie senin sticlă. Aşa că sâmbătă toată ziua am stat pe acasă, ba pe la Mama Domnica, ba pe te miri unde.

Dimineaţa l-am păzit pe Nea Ghigu să termine o pereche de opinci şi pe la prânz am zis să-l ajut să meargă cu sacii de porumb la moară, să-l duc cu maşina, ca să nu mai pună iapa la căruţă. Zis şi făcut, oricum, nu mai văzusem de mult o moară în funcţiune, şi nici nu fotografiasem una.

Moara de apa, a cărei tehnică de construcţie nu s-a schimbat în ultimii două mii de ani produce o făină cu gust inconfundabi, bobul de porumb fiind măcinat de pietre cu o viteză mică, faţă de morile electrice. Ce s-a schimbat de la daci încoace este doar roata, care iniţial era din lemn, iar acum e din metal. În rest totul e la fel, inclusiv lagărul care susţine mişcarea de rotaţie e din cremene, rulmenţii se pare că nu rezistă aici.

Una peste alta am făcut treabă bună şi m-am ales de la Nea Ghigu şi cu două chile de mălai – “cel mai bun mălai de pe planetă”, n-are nici o legătură cu mălaiul de la magazin, sau cu mălaiul făcut la moara electrică – e mult mai fin şi mult mai dulce; şi produs folosind energie nepoluantă – na c-am zis-o şi p-asta.

Sâmbătă seară am fost până la Selişte la o serbare şcolară, cu Emilian şi Liliana, dar eu m-am întors mai repede că eram obosit.


Închei povestea cu imaginea care îmi vine trece prin faţa ochilor când îmi aduc aminte de versurile lui Goga de mai jos:

Tu să-ţi pleci uşor genunchii
Şi uşor să-ţi pleci grumazul,
Şi pe umerii vioarei
Să-ţi apeşi domol obrazul
Şi să cânţi un cântec, Laie,
Cum se cântă-n sat la noi,
Când se tânguie ciobanul
După turma lui de oi.

Este imaginea “inflăcăratului” violonist “Nea Teodor”.
Să vă dea Dumnezeu sănătate, fraţilor, şi să auzim de bine.

Reuniune de soc la Sambata

December 14th, 2008 No comments

Pe la mijlocul lui decembrie ne-am reunit la Sambata o ceata de pocniti, adica eu, Supa, Mitza, Don Gavani, Oto si Mariana. Seara s-a transformat din urlatorie generala (cantau unii morti de beti), in cantare faina la chitara ca pe vremuri (de cand a pus tata Supa mana pe chitara). O seara chiar reusita. Am dormit cu Don Gavani la frig, spre dispretul lui Supa, ca de ce nu dorm cu gasca in 30 gr. Celsius, in atmosfera suprasaturata de monoxid de carbon. D-aia ba Supa, ca sa nu incerc sa ies prin pereti, ca-n Valea Alba, acum ai piceput si m-ai iertat?

Vine dimineata, rece si dezarmanta, in sus pe vale era ceatza deasa. Iau schiuile cu carca (am rupt o piele de foca cand le-am dezlipit – nu va luati coltex ca sunt niste porcarii), si i-am dat in sus spre Racorele impreuna cu o gasca din Sibiu. Maxim douazaci de viraje pe un valcel si roiu acasa! Una peste alta seara de chitara a fost cireasa de pe tort a weekendului, ca de schiat….multa carca pentru mai nimic. Doamne ajuta!

Valcelul Inspumat (Mariusica revine!)

October 10th, 2008 No comments

De mult nu mai plecasem eu cu Mariusica la munte, doar noi doi. Intr-o zi ne hotaram, si cum vremea era incerta decidem sa stam mai pe jos, la un catarat ceva, in combinatie eventual cu Valcelul Inspumat din Caraiman. Plecam de dimineata cu masina mea, care “sta bine in curbe daca le iei mai larg, daca intri si pe contrasens si pe iarba de langa sosea“, Marius nu uita ca de fiecare data sa-mi reaminteasca cum ma purtam cu masinile de servici, pe care cica le-am transformat in “carucioare de butelii“, auzi expresie….oameni rai.

From cu mariusica in spumoasa si pe inspumat

Parcam minunata masina pe la telecabina si o luam in sus catre traseele din Spumoasa. Nefiind nimeni, ne dam pana ne plictisim pe toate traseele, si o luam in sus pe Inspumat.

From cu mariusica in spumoasa si pe inspumat

Valcelul asta Inspumat e de fapt un mare boschet, care se termina in padure. Cica e si o poiana numita Poiana Inalta acolo sus, dar nu sunt convins ca am identificat-o. Dupa mareata ascensiune pe valcel ii dam la vale la nimereala prin niste boscheti de neimaginat – o fi si o poteca p-acolo, dar sigur n-am nimerit-o… pana ne gaseste noaptea pe Kalinderu, in capul partiei.

From cu mariusica in spumoasa si pe inspumat

Mergem la gara, eu iau trenul ca sa nu ma-ncurc cu aglomeratia de pe DN, iar Marius ii da talpa pana la cabina, ia masina mea si se duce direct via Tagoviste la resedinta din Brezoaiele.

From cu mariusica in spumoasa si pe inspumat

Imi aduce masina acasa peste doua zile, prilej de distactie maxima amintindu-ne de betivul din gara Busteni care vreo ora a povestit la telefon unui prieten (banuiesc) cum s-a batut cu unu’, in timp ce toata lumea de la Corvin asculta inficosata, iar eu cu Mariusica al meu eram pe jos de ras. Nici sa mancam ca lumea nu puteam, trebuia inregistat omu’, Nea Marin e mic copil.

Cam atat, sa-ti de Dumnezeu sanatate Mariusica tata, si sa ne vedem pe creste.

La ziua lui Manole

June 10th, 2007 No comments

La ziua lui Manole in Valea Alba, la “Verdeata”. Momentan cateva fotografii, urmeaza spre sfarsitul saptamanii sa apara pe micile ecrane ale calculatoarelor dvs. filmul artistic-documentar “Manole – presedintele Vaii Albe. Viata si decaderea”. Revin cu vesti, pana atunci numai bine.

Si uite asa am revenit…cu filmul, facut la repezeala azi noapte intr-una din nelipsitele insomnii. Muzica: Costica si Gaza. Manole, te-ai facut baiat mare, dar ai ramas acelasi. M-ai bucurat sa alegi Alba noastra cea de toate weekendurile…cu halucinantele nopti de pe prispa subreda a refugiului, unde, minusculi, sub arcadele de stele de peste Bucegi, ne-am trait delirul de la inceputul tineretii. Te pupa fratele si iti ureaza sa fii fericit.






Categories: bucegi, plimbari..., valea alba Tags:

Cu Mama si cu Tata la Babele si Caraiman

August 28th, 1996 No comments

….pe unde i-am carat pe batrani cu fortza…frumoase amintiri de la 16 ani, o sa revin cu mai multe fotografii, in caz ca le gasesc prin sertare.

Categories: bucegi, plimbari... Tags:

La Diham cu Adi "Rokaru`"

August 22nd, 1996 No comments

Ganduri de la Adrian Ambrozie:

La munte cu Mateias

Eram in 1996, picasem examenul de admitere la Facultate. Impreuna cu niste prieteni, am hotarat sa dam o tura pana la Diham. Deci, putem spune ca, eram niste semi-pantofari respectabili. Din grupul nostru as dori sa remarc doua nume: Alexandru (Andi) Dimitrescu si Matei Laudoniu. Andi a evoluat, in ceea ce priveste muntele, iar subsemnatul s-a apucat de altele (microbul a ramas, insa). Despre Mateiasul nostru, se stie unde a ajuns (si in ce hal).
Ceea ce vreau sa va spun, este faptul ca, Matei a reusit sa ne enerveze pe durata drumetiei, asa cum putini ne-au enervat. Ii statea gandul doar la un grup de muntomani expirati (care se batusera cu vreo 150 de ursi si escaladasera “fisura albastra” cu o papiota de ata, de cel putin 20 de ori-toamna tarziu), ce prezentau “calitatea”, de a cara o chitara dezacordata pe munte (“Rapa”, evident, era hit-ul serii). Am incercat sa scapam de el, pe drumul de intoarcere, catre Busteni. Fara sanse, Mateias ne-a ajuns exact in gara.
Asta e, a mers cu noi in tren. In tren, fatalitate! Un pasager avea o chitara!
Evident ca Mateias i-a cerut-o si – cu o voce de tenor – ne-a cantat ceva superb (amintindu-mi de esecul de la admitere).
Dar iata! Am fost fraieri si nu stiam ce valoare (enervanta, la vremea respectiva) merge cu noi pe munte.
Lasand gluma la o parte, va doresc tuturor ce aveti aceasta dragoste pentru munte, sa fiti calauziti de Bunul Dumnezeu si sa va intoarceti sanatosi acasa (mai ales cand sunteti cu Matei). Nu va faceti probleme, este un adevarat prieten, caruia, ii doresc toate cele bune.

Cu stima,
Adrian Ambrozie

Categories: bucegi, plimbari... Tags:

In practica scolii de ghizi

December 16th, 1995 No comments






Categories: bucegi, plimbari... Tags:

Cu Ghigu la Marginea Mare

July 16th, 1995 No comments

Categories: izverna, plimbari... Tags: