Archive

Archive for the ‘izverna’ Category

Mazdronea – Cheile Tesnei, Oltenia Profundă!

June 7th, 2009 21 comments

Seara ne găseşte admirând luna de pe prispă, printre crengi de corcoduşi….

De fiecare dată când ajung la Izverna cu prieteni cu care urmează să fac o tură îmi este destul de greu să asociez mersul prin pădure, prin poieni, pe munte în general, cu ideea de treking. Mă gândesc la nea Giolgau, sau în general la cei care urcă la rosturile de la conacele din poieni de multe ori pe an, şi mă ruşinez la gândul că eu aş putea numi treking ceea ce ei au făcut o viaţă întreagă în opinci, fără bocanci, fără beţe telescopice, fără camelback, fără goretex.

Cum aş putea să pretind că am făcut o “tură”, că am făcut tracking în Munţii Mehedinţi, pe acolo pe unde oamenii merg să recupereze caii lăsaţi liberi prin poieni, sau la numărătoarea oilor, pentru a sta cu zilele sus în Beletina sau în Medved, acolo unde îi aşteaptă de fiecare data sărăcia cu masa întinsă, dar o masa mai gustoasa decat orice regal culinar: masa cu trei picioare, gazdă a ciorbelor simple zămislite în ceaunele afumate pe pirostrii de piatră, gustate cu pofta celui care merită să le guste, a celui care a ţinut calul de căpăstru până sus, masa saraca a fluviului vegetal de fasole verde mocnind în oala de pământ ore întregi lângă foc, a fierturilor de dragavei, ceapă, usturoi şi cartofi, aparente ofrande de post, profanate însă fără excepţie de afumătura din iarnă, sau de către carnea proaspătă de câteva ore a mielului sacrificat în virtutea crudei legi date de Dumnezeu oamenilor încă de la începutul lumii: “Naşteţi şi va înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!”

Adevărata Oltenie Profundă e la contactul sinuos al podişului Mehedinţi cu Munţii, în Izverna, în Plaiul Closani… şi şi cu cât mai sus, cu atât mai profundă! Aici nu fac treking…aici merg pe poteci, prin poieni, şi îmbat de frumuseţea locurilor.

Poienile vazute de pe Varful lui Stan

Spuneam că ne-am regăsit pe prispă, admirând luna aproape de miezul nopţii, dar nu ne întindem prea mult, a doua zi urma să ne sculăm devreme pentru una din cele mai frumoase plimbări pe care le-am făcut până acum în Mehedinţi: creasta începând de la Mazdronea, cu Vf. lui Stan şi continuând cu poienile, Vf Pietrele Albe şi apoi cu strabatutul negrelor bungete către Valea şi Cheile Tesnei.

Membrii echipei: Razvan şi Anda, montaniarzi cu ştate vechi, Mihai al lu’ Moni, care nu mai fusese pe munte de doi ani din Vâlcan, şi cu voia dvs., eu, umilul condeier al turei. Noroc cu Anda, care ma sustine mai jos cu viziunea perosnala. Grea misia de blogger, dacă ştiam ce caznă e să redai viaţă zilelor petrecute pe munte nici că mă mai apucam!

Apropos de noapte, la plecare toţi îşi verifică frontalele, a avut soţioara mea iubită grijă să îi informeze pe tovarăşii de drum că orice tură cu Fratele Matei dureaza de la cântatul cocoşilor până la al cucuvăilor, cine mă ştie mă ştie…
Plecăm în zori, cu două maşini, pe una o lăsăm la Dumbrava ca să asigurăm recuperarea şi pe una la Mazdronea, de unde o tăiem în sus, pe coasta împădurită care ne scoate repede în creastă.

Intrezarim Beletina

De aici, următorul reper al turei e Vf. lui Stan. De pe varf, o tăiem în jos “la sacrificiu” spre Beletina, prin pădurea deasă. În Beletina nu pierdem mult timp, atât doar cât să le arăt tovarăşilor de drum ce nu ar fi văzut niciodată venind singuri: Urma lui Novac, un lapiez în formă de opincă, bine ascuns în câmpul de lapiezuri al poienii. Mi-a arătat urma asta nea Giolgau acum vreo cinşpe ani. Suntem aşadar pe urmele lui Novac/Iovan Iorgovan/Hercule, ziceţi-i cum vreţi. Nu avem nici un balaur de omorât, singurele arme sunt beţele de tură, aşa că plecăm mai departe. Următorul popas mai serios este în Medved, după ce străbatem Poaiana Izmenelor, Crovu al Mare, Poienile Porcului, şi poiana mare de la vale.

Un lapiez uitat: Urma lui Novac

Prin Poiana Izmenelor

Crovu al mare

Medvedul

În Medved recomand atenţie la apa din fântână de lângă stână: nu e foarte curată (explicabil, pânza freatica e foarte sus, te apleci şi iei apă cu sticla). Când eşti uscat de sete merge şi aia, dar nu e recomandată unui stomac sensibil. Nici unul din nou nu a avut totuşi probleme.

La stana din Medved

Pazitorul Medvedului

Urcuşul către Pietrele Albe ne relevă o mare ciudăţenie a acestor munţi: Ploştina. Ne uităm şi nu ne vine a crede, parcă un meteorit a căzut în pădure defrişând câteva sute de metrii pătraţi. Ajunşi sus privim către singurătăţile Costiugului, ghicim spintecătura Tesnei şi ne înhămam la marea aventură prin pădurea tânără, pe unde maceta ar fi fost foarte utilă, urmează să străbatem o adevărată junglă.

Abrupturile de “la Stoieni”, adica de pe Canicea, jos: Izverna

In stanga – Plostinioarele, spre dreapta Poienile

Plostina

Plostina si “traseul” spre Tesna

Mai rătăcind, mai nimerind poteca, ajungem într-un final în Poiana Bechet, unde, surpriză, aveam să mă reîntâlnesc cu Maria Niculitei din Giurgeani care era cu oile la stâna, Maria ne-a fericit cu urdă, ţuică de cireşe şi multă bună dispoziţie. Trei poze cu ea şi cu moşu şi plecăm spre Dumbrava.

Ajunsi la liman, cu vf. Inalatul pe fundal…

Coborâm Cheile Tesnei la lumina halucinantă a lunii pline; prin întunericul diluat de albul pereţilor de calcar clipesc licurici…sau mai degrabă năluca murgului lui Novac ne urmăreşte scăpărând scântei sub potcoave, căci după nobilă ţuică de cireşe gustată la stâna din Bechet orice închipuire ne pătrunde mai lesne.
Ajunşi la maşină, pe la 11 noaptea, punem CD-ul cu Rolling Stones şi gonim la deal către Mazdronea că să recuperăm a doua maşină, iar apoi la Izverna, unde găsim fetele proaspăt adormite. Nu ne lăsăm cu una cu două atraşi de atmosfera somnolentă din casă, deschidem câte o bere, mai mult cu Anda ce-am avut de împărţit licoarea zglobie… că restul s-au cam dat loviţi. Ocazie cu care o anunţ oficial că a intrat în categoria “Fraţii de pahar”, şi o invit alături de Răzvan să ne mai calce şi altădată prin bătătură, pentru că Universul Mehedinţi mai are multe de arătat. Mihai, Vulture! – ai fost prin locurile în care “vârful nu era ăla, ci ălalalt”, unde “Valcanul în comparaţie cu Mehedintiul e o plimbare de dimineaţă prin parc cu paharul de cafea in mana”, că să te citez… Îmi pare bine că ai gustat din ce era mai semnificativ de văzut aici, după cum ai obserat nu multi au vazut umbra serii cum se varsa peste codrii Costiugului si ai Plostinei.

În concluzie, mă bucur că am fost cu voi pe munte, mulţumesc pentru mesele copioase de la Broşteni, de la plecare şi de la venire, şi reţineţi: Izverna va aştepta mereu cu fântânile reci şi cu liliacul înflorit. Semnează: Fratele Matei

MAI DEPARTE…VIZIUNEA ANDEI!

A venit si ziua plecarii spre Mehedinti. Eu si Razvan ne trezim devreme si o luam spre Valea Cernei.
Pana in Pitesti facem cunostinta cu Matei, Raluca, Monica si Mihai. (nota mea: facusi matale cunostinta cu mine, cu Razvan ma stiu de vreo patru ani :))
Cei patru se duc inspre Izverna iar noi facem un ocol pe la Cascada Vanturatoarea si prin Cheile Corcoaiei.
Traseul (bine marcat) spre cascada nu este lung (se face cam o ora), si incepe cam la 2 km in aval de Motel Dumbrava, peste unul din putinele poduri care traverseaza Cerna, urcand nu pe vale ci pe muchia din dreapta cum privesti.
Vanturatoarea, cascada inalta dar cu debit mic, ni s-a parut una dintre cele mai frumoase cascade din tara.
Felul in care stanca pune piedica apei, spargand-o de la jumatate, o face diafana, eleganta, magica, iar soarele care a rezervat cate o raza pentru fiecare picatura ratacita transforma margelele transparente in adevarate diamante care-ti incanta privirea. Cu greu ne urnim de langa aceasta frumusete pentru a ne indrepta spre Cheile Corcoaiei.
Ajunsi acolo am avut parte de alte delectari. Cheile sunt scurte dar incredibile. Apa a sapat in stanca cu atata maiestrie incat poti jura ca totul a fost calculat de un artist avid dupa reactii de uimire si incantare.
Locul te intampina cu un podulet de pe care poti admira primii o suta de metri. Peretii inalti se reflecta in apa linistita, dintre crapaturile stancilor ies pentru a se incalzi la soare zeci de soparlite inofensive si speriate.
Drumul amenajat se mai continua inca vreo suta de metri pe partea stanga (cum privesti) a peretelui. Formele sculptate in stanca sunt foarte fotogenice si ne dezlipim greu de asemenea privelisti…
Spre seara incepem sa ne apropiem de Isverna. Instalatia de aer conditionat din masina fiind stricata, toate geamurile erau coborate spre norocul nostru pentru ca ne-a izbit un amestect de mirosuri pe care le recunosteam intalnindu-le in copilarie la bunici sau in imaginatie printre randurile unei carti.
Cu fiecare km cu care inaintam spre Izverna parca ne afundam tot mai tare intr-o lume de basm,
prea perfecta pentru a fi adevarata. La un moment dat ne-am dat seama ca zambeam ca doi copii tampi la vederea unei carute trasa de doi cai, de parca nu mai vazusem in viata noastra caruta sau cai. Dar probabil ca asta este efectul pe care il au locurile din zona Izvernei asupra oamenilor dornici de natura, fiind un adevarat drog caruia nu-i poti rezista.
Ajungem in Izverna, ne intalnim cu cei patru, bem o bere … doua, trei … stam la o vorba si ne culcam pentru ca a doua zi trebuia sa ne trezim devreme.
Vine si dimineata traseului Saua Mazdronea – Cheile Tesnei. Eu, Razvan, Matei si Mihai plecam cu doua masini.
Una o lasam la iesirea din cheile Tesnei, iar a doua la Mazdronea de unde incepe si aventura noastra prin Mehedinti.
Este ora 9.30 cand parasim ultima masina pentru a incepe urcusul iar soarele este deja sus si arde ca nebunul.
Vioi, ajungem in sa, printr-o padure cam in panta ca d-aia de numeste “la munte”, unde ni se dezvaluie lumea din jurul Mehedintilor.
Ne tragem sufletul pentru cateva clipe si privim in jurul nostru nerabdatori sa vedem, sa descoperim frumusetile locurilor dupa care plecam spre Varful lui Stan, urmarind cu piciorul creasta stancoasa dar lata pana cand ne intalnim cu un cioban, sapte caini destul de agitati si … nu cred ca a stat cineva sa le numere … multe oi. Ciobanul, binevoitor, ne-a aratat pe unde s-o luam inspre varf, adica in continuare pe creasta. Mai exista o varianta, o potecuta care trecea prin stanga crestei, dar nu stiam daca ne va duce unde vrem noi sa ajungem. Daca nu cunosti zona si nu ai harti la tine si te bazezi doar pe marcaje … sunt destul de mari sansele sa dormi prin padurile din Mehedinti. Deci, noi am ales sa-l ascultam pe cioban si am urmat creasta.
Totul a fost bine pana am dat nas in nas cu padurea deasa si nemiloasa care inconjoara varful aparandu-l parca de oricine incearca sa-l viziteze.
Nu trebuie sa uit de miliardele de gazulite albe care, atunci cand te zbateai sa treci prin desisul aproape impenetrabil, formau un nor alb, vioi, care-ti intra in nas, ochi si gura. Cu chiu cu vai am ajuns pe Varful lui Stan unde panorama de 360 grade ne-a facut sa uitam partea neplacuta si ne-a dat energia e-a merge mai departe.
De acolo, de sus, privirele noastre sareau din crov in crov, iar la capat de linie urcau pe Varful Pietrele Albe.
Mai aveam mult de mers asa ca am coborat prin aceeasi padure, dar parca o ideea mai blanda, pana in Poiana Beletina,unde Matei ne-a aratat cel mai vestit lapiez din zona: urma lui Iovan (e putin mai veche decat cea a lui Armstrong de pe luna).
Pornim mai departe si ne bucuram de poienile ascunse intre inaltimile Mehedintilor: Poiana Izmenelor, Poiana Mare, Poienile Porcului, Medved…
Din poiana in poiana inaintam spre Pietrele Albe, lasand in urma frumuseti pe care le vom pastra mereu in amintire, crovurile vaste si verzi, imprejmuite de stanci albe, unele impadurite, altele golase, toate sub un cer perfect albastru.
Exact cand ni se termina apa ajungem la Medved, unde gasim o fantana salvatoare si o stana unde ni se ofera o felie mare de branza proaspata si foarte gustoasa. Tot aici ne intalnim cu doi tipi din Lugoj care veneau dinspre Cheilei Tesnei si ne spun ca portiunea dintre chei si Pietrele Albe este foarte prost marcata iar padurea sufocanta. Ne saturam de branza, facem plinul cu apa si incepem urcusul spre varf. De sus aruncam o ultima privire spre Medved si apoi privim uimiti Poiana Plostina, intrebandu-ne daca este o alta reusita a naturii sau este facuta de mana omului. Mai departe, mai pe creasta, mai prin dreapta ei, mai pe stanca, mai prin padure ajungem pe Varful Costiugul Mic, trecem de el si fara sa ajungem pe Costiugul Mare incepem coborarea inspre Poiana Bechet. Coborarea se face prin acelasi gen de padure care apara Varful lui Stan si este anevoioasa din cauza marcajul sters sau inexistent pe unele portiuni dar si din cauza lipsei macetei. Da, ca sa treci prin padurile din Mehedinti o maceta ar fi necesara, altfel corpul tau lupta cu crengile care parca formeaza o plasa iar picioarele ti se impiedica de alte crengi uscate care parca formeaza un covor plin de capcane. Intr-un sfarsit scapam si de aceasta portiune deloc placuta si ajungem in capatul de sus al Cheilor Tasnei unde dam de o stana. Matei ii cunoaste si pe oamenii de aici, ………, care ne imbie cu o tuiculita de cirese si povesti vesele.
Bem cateva guri de tuica, ne inveselim, facem niste poze in stana langa foc, ne pupam cu totii de parca ne cunoastem de-o viata si inaintam veseli prin Cheile Tasnei cu frontalele aprinse, incercand sa ghicim prin noapte formele peretilor din stanga si din dreapta.
Si cu cat ne apropiam de sosea, cu atat de auzeau din ce in ce mai tare glasurile si urletele pustilor care se distrau la un pahar in motel.
Ajungem la masina, luna plina isi face aparitia pe cerul perfect senin iar ceasul arata orele 23.00. Ne bucuram de reusita, ne felicitam si fugim inspre casa bunicilor lui Matei, unde Raluca si Monica ne asteapta cu ciorbita de fasole, sarmale si gogosi.
Ca o incheiere, Mehedintii sunt superbi, mici dar ofera de toate, sunt de vazut.

P.S. Matei ne este dator cu o reteta de placinta extraordinara :D

Prin lumea de basm a Mehedintilor

March 23rd, 2009 7 comments

Prin martie, într-o vineri, plec mai devreme de la muncă, mă urc în maşină şi o tai la Izverna. Înainte să trec pe acasă trec pe la Emilian, cu care fac planul de bătaie pentru duminică: să străbatem poienile munţilor Mehedinţi de la Beletina la Crovul Medvedului.

Începem urcuşul spre Geanţ, prin Preghida, urmând să urcăm pe Strajă în Beletina, dar la poalele Geanţului schimbăm planul, şi anume ochim “Foieroaga Largă”, o despicătura în mijlocul Geanţului, şi o luăm în sus.

Abrupturile Geantului.

Izverna văzută dintr-o spindecatura în Geant, pe unde am urcat deasupra, la plantaţia de pini.

Deja ne simţim ca în Crai :)

Foto jos: poienile de la Preghida.

Ajungem deasupra Geanţului, de unde ni se arată Izverna, cornetele Babelor şi Cerboanea, şi restul reliefului haotic al Podişului Mehedinţi.

Prin padure, spre Beletina.

O alternanţă de pereţi şi pajişti n-a urmărit de la plecarea din Izverna până la reîntoarcere. Aceasta se pare că este cea mai reprezentativă caracteristică a peisajului munţilor Mehedinţi: alternanţa de linii verticale şi orizontale, “stadioanele suspendate”, mărginite de abrupturi calcaroase, albe, năpădite de vegetaţie. Vă spun sincer că nu am văzut nicăieri în România un peisaj pastoral atât de autentic şi de original. Aici, în Poieni, sunt “conacele de sus”. Conacul, în limba română defineşte o reşedinţă boierească. Dar în limba locuitorilor de la poalele acestor munţi, conacul însemnă altceva, şi anume stâna, bordeiul sărăcăcios cu ceaun de aramă, trăşti (traiste), butoaie cu brânză, străcători (strecurători) – o să revin cu un articol detaliat referitor la viaţa la stână în Beletina, nu dezvolt acum. Aceasta este aici măsura boieriei, a luxului şi a mândriei – animalele grase, sătule de iarba poienilor, coamele lucioase ale cailor şi butoaiele cu branza ascunse in colţurile bordeielor.

Apropos de “boieria” de la “conace”, îmi aduc aminte de o scenă din Beletina de acum mulţi ani când am ajuns acolo cu Nea Ghigu… ne-am aşezat la masă cu ciobanii. Aveau de potolit foamea o mâncare de cartofi cu carne de miel făcută direct în oală de lut. În mijlocul mesei era o farfurie cu ceva lichid, părea apă. Cu toţii mâncăm din strachina proprie, dar Nea Ghigu şi cei doi ciobani, la fiecare lingura de mâncare luau şi o lingura din misteriosul lichid din farfuria de pe mijlocul mesei. N-am avut curajul încerc pana n-am întrebat ce conţine : apă, sare si oţet, pe post de “salata”, aţi mai auzit de aşa ceva?
Li se terminaseră oamenilor roşiile şi castraveţii căraţi de jos, din sat, şi nu mă aveau salată. Iar mâncarea grasă de oaie tânără nu merge fără acritură. Dar acum este iarnă, conacele sunt părăsite, iar noi tăiem potecă prin zăpadă până la genunchi. Erau bune schiurile de tură, dar le-am lăsat acasă.

Foto sus: Vârful calcaros al lui stan – bine ascuns printre hăţişurile de tufe.

Ce-ai avut, fagule, cu săracul bordei?

Sus: Munţii Cernei văzuţi de la Meteriz.

Foto jos: Vârful lui stan văzut din Poiana Izmenelor.

Din Beletina traseul e simplu: Meteriz – Poiana Izmenelor – Crovu` ăl Mare – Poiana Porcului – Poiana Mare (de la vale) – Crovul Medvedului – Izvorul Alb – Cucuioava, şi de acolo coborâre la Peştera Izverna. Întregul traseu a durat cam noua ore, în primul rând datorită zăpezii foarte mari prin unele locuri, care a făcut înaintarea destul de dificilă, repet recomandarea cu schiurile de tură pentru parcurgerea acestui traseu, deoarece zăpada spulberată de pe creste e adusă inevitabil în mijlocul poienilor.

Pe aici, de-a lungul itinerariului nostru prin poieni, trecea acum două sute de ani graniţa cu Imperiul Habsburgic. Încrengătura de cărări, care mai clare, care mai pierdute sau uitate a fost creată aici de către reprezentanţii a trei categorii sociale: grănicerii, contrabandiştii şi ţăranii din satele mehedinţene plecaţi cu animalele la “conacele de sus”.

Privelişti din creasta Munţilor Mehedinţi – Arjana şi Cerna

Poiana Porcului

Poiana Mare

Înlănţuirea de poieni văzută din sud, din şaua dintre Poiana Mare şi Crovul Medvedului.

La urma urmelor…..

Crovul Medvedului, cea mai adâncă dolină din România.

Sus: Arjana. Jos: Pinii negrii de Banat, triumfatori.

Spre Fata Izvorului, insotiti de umbrele fagilor seculari.

Din Poiana Iliei privim spre Fata Izvorului si spre “abrupturile de la Stoieni”.

Poiana Iliei in stanga.

Pădurea de molid (foto sus) a fost plantată pentru stabilizarea versantului după ce acum trei decenii o avalanşă a făcut aici şase victime (foto jos).

Vreau să îi mulţumesc pentru această minunată zi lui Emilian care m-a însoţit pe traseu, şi mi-a arătat ieşirea din Medved spre Faţa izvorului, n-aş fi nimerit-o în veci singur, şi nu sunt singurele secrete pe care mi le-a arătat din Poieni. Dar nu vreau să le devoalez acum, mergeţi în Mehedinţi şi vi se vor arăta singure. În concluzie, am avut parte de cea mai frumoasă tură din sezonul cu zăpadă 2008-2009.

Dar asta a fost duminică, pentru că sâmbătă când m-am trezit era zăpada de 20cm pe maşină şi viscol. Mă temeam deja că nu o să prind vreme bună pentru mult dorita excursie. Dar nu avea să fie aşa, după cum arată pozele de mai sus, a doua zi, duminică, avea să fie senin sticlă. Aşa că sâmbătă toată ziua am stat pe acasă, ba pe la Mama Domnica, ba pe te miri unde.

Dimineaţa l-am păzit pe Nea Ghigu să termine o pereche de opinci şi pe la prânz am zis să-l ajut să meargă cu sacii de porumb la moară, să-l duc cu maşina, ca să nu mai pună iapa la căruţă. Zis şi făcut, oricum, nu mai văzusem de mult o moară în funcţiune, şi nici nu fotografiasem una.

Moara de apa, a cărei tehnică de construcţie nu s-a schimbat în ultimii două mii de ani produce o făină cu gust inconfundabi, bobul de porumb fiind măcinat de pietre cu o viteză mică, faţă de morile electrice. Ce s-a schimbat de la daci încoace este doar roata, care iniţial era din lemn, iar acum e din metal. În rest totul e la fel, inclusiv lagărul care susţine mişcarea de rotaţie e din cremene, rulmenţii se pare că nu rezistă aici.

Una peste alta am făcut treabă bună şi m-am ales de la Nea Ghigu şi cu două chile de mălai – “cel mai bun mălai de pe planetă”, n-are nici o legătură cu mălaiul de la magazin, sau cu mălaiul făcut la moara electrică – e mult mai fin şi mult mai dulce; şi produs folosind energie nepoluantă – na c-am zis-o şi p-asta.

Sâmbătă seară am fost până la Selişte la o serbare şcolară, cu Emilian şi Liliana, dar eu m-am întors mai repede că eram obosit.


Închei povestea cu imaginea care îmi vine trece prin faţa ochilor când îmi aduc aminte de versurile lui Goga de mai jos:

Tu să-ţi pleci uşor genunchii
Şi uşor să-ţi pleci grumazul,
Şi pe umerii vioarei
Să-ţi apeşi domol obrazul
Şi să cânţi un cântec, Laie,
Cum se cântă-n sat la noi,
Când se tânguie ciobanul
După turma lui de oi.

Este imaginea “inflăcăratului” violonist “Nea Teodor”.
Să vă dea Dumnezeu sănătate, fraţilor, şi să auzim de bine.

Cu Ghigu la Marginea Mare

July 16th, 1995 No comments

Categories: izverna, plimbari... Tags:

In copilarie…pe calcarele Pietrei Cerbului

July 13th, 1994 No comments

Poza legendara, de pe la 12 ani, in cadrul excursiei Izverna – Beletina, aproape calare intergal, insotit de bunii mei prieteni si venici Nadia si Giolgau.
Localizare: Piatra Cerbului, Muntii Mehedinti

Am iubit si voi iubi Izverna. Oamenii şi natura acelor locuri, m-au legat definitiv de satul Izverna. Şi imaginea munţilor, şi lunca plină de ceaţă doar până la brâu, de parcă eram un Moise printre ape când fugeam de-acasă cu bâta-n mână să mă apăr de dulăi, în luncă să privesc apusul de după Piatra Coşuştei şi Faţa Izvorului… şi beţia pe care am tras-o cu Ghigu la 13 ani, când m-am îmbătat cu lichior de zmeură, pe bază de alcool etilic industrial cu arome sintetice identic naturale, cu colorant chimic şi potenţator de aromă artificial de cea mai bună calitate, produs de SC Bere-Spirt – Turnu-Severin, de era să mor, şi imaginea plopilor zbătându-se de vânt pe care-i vedeam din prispă şi credeam că aşa se produce vântul: dau plopii din crăci şi se face curent, şi gustul de ţuică proaspătă şi caldă care iese pe ţeava cazanului combinat cu ăla de proumb copt, şi bucuria pe care o încercam când aşteptam să vină noaptea să fug de-acasă să dezleg câinii vecinilor, care ştiau că asta era plăcerea mea cea mai mare, şi nu le dădeau ei drumul, mă aşteptau pe mine să-i eliberez, şi multe altele care-mi îmi trezesc amintiri încântătoare mă fac să fiu legat de Izverna.  Mehedinţi sunt după părerea mea unii dintre cei mai frumoşi din tot lanţul Carpatin.

Categories: izverna, plimbari... Tags: