Home > Uncategorized > Minunea de la Burias

Minunea de la Burias

Sunt încă sub impresia puternică a unei călătorii incredibile prin împrejurimile Bucureștiului. Trebuia sa fie o tura banala de bicicleta de vreo 50km prin satele de langa Bucuresti. Dar pentru că o călătorie este mai mult decât o tură doar dacă ridici ochii din cronometru și începi să fi atent și la tot ce te înconjoară, ne hotărâm să intrăm în birtul de la Burias, să ne răcorim un pic de dogoarea amiezii.

39-P6060045

Întâlnim doi oameni. Unul de peste 80 de ani, retras, discret, il voi numi “Batranul” in cele ce urmeaza sa va povestesc la vale. Celalalt; între 50 și 60 de ani, mai limbut. “Tânărul” începe să ne povestească despre generalul Anghelescu, pe a cărui statuie cică nu trebuie să o ratăm dacă ajungem prin Poienarii Apostoli. Din când în când mai gustă din sticla de Noroc adusă de acasă. După care, surpriză, începe să recite din Epigonii. Îmi dau seama că e ușor instabil emoțional, că la finalul fiecărei strofe începea să plângă. Vrând să se redreseze, pe următoarea o începea râzând. Aflu că este pasionat de literatură. La întrebarea “ce citește“, Tânărul vine cu un răspuns surprinzător: Anton Pann și Panait Istrati. Gusturi bune de altfel.

Ne-a întrebat de unde venim și unde mergem, zugrăvindu-ne în câteva fraze întregul ținut de la Lucianca până în DN și dinspre Tinosu spre Periș. Interesant mi s-a mai părut la acest domn că începea toate frazele într-o notă poetică, plăcându-i să tivească descrierea zonei de amănunte istorice rare, despre Generalul Anghelescu de pildă, și le termina cu mențiunea că știe atâtea din cauză că a văzut multe, fiind șofer profesionist pe camion încă din 64…amănunt la care imediat îl apuca și plânsul. Oricum o dădea, tot la momentul `64 ajungea.

Bătrânul în schimb era un mare mucalit, și îl lua în râs pe Tânăr într-o manieră atât de subtilă, că până și când îl ironiza cu cruzime pentru plânsete, Tânărul nu se supăra, din contră, părea a fi chiar amuzat. “Nu v-ați oprit degeaba astăzi aici” zicea Bătrânul “…cunoașteți și voi ceva oameni interesanți pe ziua de azi”. Dintre cei doi, Batranul era cel lucid. Chiar dacă părea că nu mai vede aproape deloc, și avea pantalonii prinși de gât cu o sfoară petrecută peste nasturele de la șliț, părea foarte bine înfipt în realitate. Tânărul era cel cu fisuri în real, părând că se amestecaseră în mintea lui cele citite cu cele văzute în călătoriile cu camionul, sau că privise realitatea prin geamul înșelător al citirii …fapt care îi cam sucisera mintea si starea de spirit.

Dar tocmai când convorbirea cu Tanarul începuse să lâncezească, și dogoarea prânzului să ne facă și mai leneși la gândul că vom pleca mai departe, Bătrânul ne-a întrebat politicos dacă poate să ne arate ceva. Și scoase din buzunarul de la piept o hârtie tiplata în scoci, împăturită la infinit și foarte veche.

Era în anul morții lui Ceaușescu“, începu Bătrânul, “când într-o seară, când soarele se pregătea să asfințească, nu asifintise încă…era așa, cam la vârful teilor, am văzut….domnule, am vazut o mânăstire cum începea să se ridice la marginea satului, cu turlele în flăcări și zeci de policandre aprinse. În aceeași clipă a văzut-o din partea cealaltă a satului și Țața Anica lu` Stănică, cârciumarul din Burias. Domnule, dar să mă înțelegeți, era adevărat, cum te văd eu pe matale și matale pe mine. Am aici desenată schema mănăstirii, să o vadă toată lumea.” Și puse pe masă, despăturită, copia fidela a realitatii, dovada de neclintit.

50-P6060056

51-P6060057

Zic, “stai așa că mai mi-au o bere“. Și unde începe Batranul să îmi spună pe unde a fost cu schița mănăstirii, și la primărie, și la biserică, a fost cu ea și la mitropolie…deja era tarziu si mai aveam de pedalat vreo 20 de kilometri, cu greu ne dezlipim de pe scaune, ne luăm cursierele și plecăm de la adăpostul acoperișului de tablă al birtului.

La ieșirea din curtea bitrului Tânărul ne mărturisește că la scurt timp după ce s-a angajat șofer pe camion în 64, mai precis prin 65, avand traseu pe la Ramnicu Valcea, a fost să viziteze casa memoriala a „fiului Pepelei cel isteț ca un proverb”, Anton Pann, și izbucnește în lacrimi. La care Batranul: “Nu v-ați oprit degeaba astăzi aici. Mai aveați voi șansa să cunoașteți oameni ca el?“. Se râse.

La o săptămâna după întâlnirea de la Burias, ajung iar în centrul satului, tot cu bicicleta, tot cu Luciana, căutând un drum prin sate între Ploiești și București. Îl văd iar pe Bătrân în mijlocul drumului, pe nea Onelă cum i se spune, mergea acasă. Îl salut, si pentru că nu vede bine îi reamintesc de unde ne cunoaștem, “Am stat de vorbă mai bine de o oră acum o saptamana și mi-ați povestit viziunea despre cum s-a ridicat la marginea satului mănăstirea din nimic…cu turlele în asfințit și policandrele toate luminate“. Mă salută la rândul său și îmi răspunde zâmbind cu o ușoară deznădejde: “Imi aduc perfect aminte de dumneata, dar nu cred că ai înțeles, îți mai spun o data, n-a fost o viziune sau o vedenie, cum s-o zice. A fost realitate, cum mă vezi și cum te văd“.

Părăsesc Buriasul din nou, cu aceeași convingere veche că o tură se transformă în călătorie doar atunci când lași harta, gps-ul și cronometrul la o parte și mergi prin lumea asta frumoasă ca un copil, treaz și receptiv la tot ce este aproape de tine, fără urmă de îndoială.

54-P6060060

53-P6060059

58-P6060064

11-P6060017

Share it now!
Categories: Uncategorized Tags:
  1. Nea Sile al lu’ P.
    June 27th, 2013 at 14:29 | #1

    Inca o data o dovada ca mintea omului simplu de la tara este un abis. Si se stie ca atunci cand privesti in abis, abisul te priveste si el. Excelenta poveste. Cu adevarat demna de Panait Istrati.

  1. No trackbacks yet.