Home > Uncategorized > Picatura, 19 februarie

Picatura, 19 februarie

February 19th, 2014 Leave a comment Go to comments

Picătura este un vârf pentru care am avut mereu o atracție deosebită, și asta cu siguranță este rezultatul nenumaratelor plimbari pe poteca ce duce la intrarea în Valea Albă, potecă pe care o consider în continuare una din cele mai frumoase ce se pot găsi în Carpați. De acolo, de pe drumul dintre fostul refugiu și locul numit “La verdeață”, mi s-a desfășurat ani la rând, și în toate anotimpurile, spectacolul sălbatic al peretelui Albisoarelor și al Crestei Picăturii. Nimic mai fioros ca acele văi pustii, care privite frontal îmi dădeau o senzație copleșitoare de inaccesibilitate.

Așadar, miercuri, în loc să-mi duc nevasta la Mall, am dus-o pe Picătura. Asta pe de o parte ca să-mi satisfac pentru a treia oară obsesia de a privi Valea Albă din acel unghi senzațional, din acel loc unic ce îți dă senzația că poți să întinzi mâna și să atingi Peretele Văii Albe, cel mai mare și mai impresionant perete din România. Pe de altă parte Luciana isi dorea de mult sa ajungă si ea aici. Are ceva intim acest vârf, cu tot decorul ciclopic ce te inconjoara, senzație pe care am simțit-o de prima dată când am fost aici. Totul este aproape și departe în același timp, cam cum spunea Manoliu despre prispa din fața cabanei: “Dacă așez un scăunel aici și mă sui pe el pun mâna pe stele”.

După urcarea prin strâmtele locuri ale Valcelului Picăturii, Brâului Subțire, Hornului cu Zade, iată-ne ajunși, după o lungime de coardă din Brâul de Sus pe vârf…pe la 5 după amiază (adică foarte târziu). Și cum iarna nu-i ca vara, urmează să se întunece într-o oră, iar partea interesantă abia acum începe, pentru că retragerea este lungă și are secretele ei. Primul rapel l-am făcut direct până în Strunga Marelui V. De acolo încă unul de 60m, până s-au terminat corzile.

De acolo, al treilea, mai scurt până la niște brazi. Al patrulea până în firul unui valcel din stânga cum coborî, nu știu cum se numește vâlcelul. Pentru că era foarte friabil totul și deja noapte deplină am pus corzile și aici și i-am dat pe valcel în jos în rapel, rapelul nr 5, tot cu două semicorzi până s-au terminat. De aici am coborât pe o potecuță până aproape de o săritoare care se poate coborî și la liber, dar, găsind un piton ne-am ajutat de el și am dat un rapel folosind o singură coardă de 60m, până la un copăcel din dreapta firului de vale, care avea o buclă de cordelină la bază. Cordelina de aici sugera că ar mai fi loc de un rapel, dar eu îmi aminteam de o poteca ce străbate fața înierbată de mai jos până în Valea Seacă a Caraimanului.

După ce m-am strecurat printre brazi câțiva metri pe o potecuță am ajuns deasupra feței de care vorbeam mai sus, dar am găsit-o plină de zăpada. Ce poteca să găsesc în condițiile astea? Versanul de sub mine inzapezit si plin de urme de dihănii din toate colțurile către toate părțile, de parcă ar fi fost manifestație. Zăpada mi s-a părut prea subțire ca să mă ajute să cobor la liber, și foarte înșelătoare.

Cu inima ușor strânsă m-am gândit sa continuu să rapelez si sa ajung astfel în firul Văii Seci, abandonand cautarea potecii. Să rapelezi noaptea în necunoscut e de-a dreptul sinistru, dar nu prea aveam de ales. Mi-ar fi plăcut să mă știu ajuns într-un loc mai plăcut și familiar, dar nu recunoșteam nimic in jur. Asta e, am zis, am pus de rapel cu ambele sfori și da-i la vale. După încă unul (al optulea), am dat, spre marea noastră satisfacție și liniște în firul Văii Seci a Caraimanului. Crucea se vedea superb deasupra noastră, iar zăpada neinghetata nu punea nici o problemă la coborâre. Eram liniștit. Chiar și urmele de urs care traversau mai mereu firul văii mă lăsau indiferent, cu atât mai mult cu cât carabinierele zdrăngăneau monoton iar eu mai trăgeam din când în când câte un chiot.

Am mai pus coarda o dată la ultima săritoare, la cea cu piton pe dreapta, și în sfârșit iată-ne ajunși în poteca ce ne scoase la Kalinderu.

Cam asta a fost, per total foarte frumos pe Picătura. Ceva mai palpitant ca la Mall si mult mai ieftin! Oricum așa nevastă mai zic și eu, a făcut față cu brio, că nu degeaba s-a antrenat cu Tatutzu în Ruwenzori. O adevărată. Vorba aia, cine are soție, s-o ție!

40-IMG_925601-IMG_915802-IMG_915903-IMG_916404-IMG_916505-IMG_9166
06-IMG_917907-IMG_918008-IMG_918209-IMG_918410-IMG_918611-IMG_9192
12-IMG_919313-IMG_919414-IMG_919615-IMG_919716-IMG_919817-IMG_9201
18-IMG_920219-IMG_920520-IMG_920621-IMG_920722-IMG_921123-IMG_9214

picatura 19 februarie 2014, a set on Flickr.

Share it now!
Categories: Uncategorized Tags:
  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.