Revelion la sud de Dunare…schi la Bansko
Ne-am decis să petrecem Revelionul 2010 în ţara zarzavagiilor bulgari, pe nedrept numiţi de către Eminescu „cu ceafa groasa”.
Îmi vine să-i ciufulesc Luceafărului freza din celebrul portret fotografic vienez, să-l ciufulesc ca pe Einstein, dar îl iert prin prisma admiraţiei ce i-o port.
Sus: Raluca Ciupercuta
Direcţia: Bansko, o destinaţie care pentru mine a părut cel puţin ciudată din două motive:
- E o staţiune excesiv de sudică comparativ cu orice găseşti în România, oare să ningă atât de mult încât să se schieze toată iarna, până în mai, cum scrie pe tot Internetul, chiar cu toată altitudinea puţin mai mare decât la noi?
- Bulgaria… ce mai e şi asta…cinci secole sub turci, 50 de ani în spatele Cortinei de Fier, ce puteau face mai mult decât noi în materie de orice?
Nu vreau să laud Bulgaria în spiritul modei care bântuie Internetul de ceva vreme (justificată de altfel), nici să argumentez prea mult, vă zic atât: Bansko merită. Nu avem nici o legătură cu ce e acolo, şi nici nu o să avem prea curând. Cred că e prea scurt timpul cât să apuc să văd ceva similar şi la nord de Dunăre.
Sus: Georgi in prim plan, Luci in planul secundar
Protagonişti: Raluca şi cu mine, Luciana + Dani, Georgi + Copilu (iar Copilu?), Vali + Oana (sora lui Dani) + MILO, mascota trupei (un cuţu pufos şi alb adesea necăjit de Copilu care s-a folosit de Bella (prietena de plus a lui Milo) pentru a-l necăji sistematic, totul terminându-se de fiecare dată cu câte o mică orgie Milo-Bella spre spre deliciul voyeuristic al perverşilor spectatori, adică noi). Fraţilor, sper să mai facem revelioane împreună, m-am simţit excelent. Şi sper să-i revăd curând şi pe Vali + Oana. Programul a fost: 7.30 în sala de mese, mâncat, plecat la telegondolă şi schi o zi întreagă, de odihnă fizică avem timp un an întreg pe scaunul din faţa calculatorului! Mi-a plăcut la nebunie. Sunt greu de redat toate fazele tari din zilele petrecute împreună, ar fi trebuit să le notez. La Bansko am petrecut şi cu fratele Cristi Ghelner + Mihaela (sor-sa) – mai rar aşa ceva, rar am râs cât am râs cu tine şi cu frati-tu pe 31 – , Şerban, Alex Nitza cu gaşca lui, Tavi + Andreea, pe partie m-am întâlnit şi cu Don Gavani, Oana şi Andrei.
Sus: Raluca
Sus: Georgi, Ciupercuta, Luci
Sus si jos: Luci + Dani, schi in tandem :D
Sus: Georgi
Sus si jos: Luci
Sus: eu
Mâncarea la Hotelul nostru (Mountain Romance … opaaa ce periculos sună…): mâncarea bulgărească a fost pe placul unora şi mai puţin pe placul altora. Eu, care pot să mănânc şi boscheţi dacă sunt proaspeţi, fără e-uri, şi bine gătiţi, mi-a plăcut totul. O singură rezervă am avut iniţial, după care mi-a trecut: un fel de pui gătit cu carne de varză acră şi fiartă, care avea un miros cel puţin neobişnuit pentru noi toţi. Vali, un adevărat cunoscător, mama lui fiind mare bucatareasca, ne-a lămurit până la urmă că totul e ok şi într-un final m-am obişnuit cu mirosul exotic şi am lins tot. În rest, tocături, salate (uşor lipsite de imaginaţie), cărnăraie, baclavale (bune, nici dulci, nici fade), tot felul de preparate din legume destul de neobişnuite, inclusiv roşii cu brânză feta la cuptor, unele pregătite special pentru Oana care este semi-vegetariană şi nu prea se împăca cu gusturile brute, carnivore, tracice. Tocătura făcută de bulgari este totuşi cam grea, prea compactă, lipsită de orezul şi verdeturile care o mai inblanzeste pe la noi. Totuşi astea sunt chestii de gust, una peste alta mie mi-a plăcut mâncarea chiar foarte mult, demult nu am mai mâncat atât de bine pe parcursul unei săptămâni legate, iar unde mi s-a părut prea grea nu am mâncat tot, precum câinele rău: „Caine rău (nu mănânc tot)”. Cireaşa de pe tort a fost purcelul tânăr de la masa de Revelion, fraged de îl tăiai cu furculiţa. Încă ceva: bulgarii ştiu sa gătească bine miel şi oaie, iar murăturile sunt clar mult mai imaginative decât la noi chiar şi în cârciumile de tiristi de pe marginea drumului: ustoroi murat, măr murat, pepene murat…etc.
Sus: cu tata Ghelner (sau fratele Cristi – asta e a doua varainta de adresare) si cu sor-sa Mihaela. Rar vezi si intalnesti asa ceva!
Pe strazile din Bansko si in noaptea de Revelion.
Personalul şi serviciile: Oamenii s-au străduit. În prima dimineaţă am avut parte de un mic dejun tradiţional care nu a satisfăcut pretenţiile calorice ale unei găşti care urma să schieze o zi întreagă. Peste zi ne-am solidarizat într-un sindicat al cărei lider a fost Dani, care seara l-a băgat pe bucătar în şedinţă. Nu îmi e clar cum a reuşit personalul să se dea peste cap în timpul nopţii, cert este că a doua zi la 8.00 ne aştepta un bufet suedez cu două tipuri de omlete, pâine prăjită + restul de ingrediente care nu pot lipsi din breackfastul unui sportiv: cereale, lapte, miere, unt, etc. Chiar am fost impresionat de efortul oamenilor. În noaptea de revelion ospătarii au dansat cu noi, ne-au învăţat să jucăm pe „horele” bulgăreşti, mare parte din personalul prezent a petrecut alături de noi. Cârcotaşii din brigadă au taxat personalul pentru că ne-au incarcat nota de plata cu cafelele şi vinul comandate peste meniul de revelion, şi le dau dreptate (cârcotaşilor :).
Dar impresia generală contează, care a fost una super, cel puţin din punctul meu de vedere, să nu uităm că suntem la porţile Orientului, nu la Hintertux.
Oraşul: oraşul are două părţi, cea veche şi cea noua. Oraşul nou are aspectul unui şantier aproape terminat, dar multe imobile sunt încă în lucru. Aici pare să se construiască în spiritul unei arhitecturi unitare, în stil austriac, cu mult lemn şi piatră pe faţadă, cu balcoane. Nu vezi monumente de kitsch comunist gen Hotel Mara (Sinaia) sau Silva (Buşteni), nu vezi monştrii din beton. Totul pare făcut cu o măsură impusă de un arhitect al primăriei. Oraşul vechi gravitează în jurul străzii Pirin care leagă oraşul vechi de oraşul nou. Este plină de magazine de echipament şi de taverne. Toate magazinele de echipament din ROmania adunate nu dau numarul magazinelor din Banko. Pietonala nu are frumuseţea Republicii din Braşov sau a Pieţei Sfatului nici pe departe. Mu are nici măcar frumuseţea pietonalei din Medias sau din alte oraşe de rangul doi din Ardeal. Are în schimb mult mai multă viaţă, toate magazinele erau deschise şi pe 31 decembrie şi pe 1 ianuarie. Pe 1 ianuarie, ziua în care nu am schiat, alocând-o vizitării oraşului, partea veche a lui Banko era plină de bulgari îmbrăcaţi în port popular, sau deghizaţi în urşi şi capre cam că pe la noi, dar tradiţionali, nu în adidaşi. Mai mult ca sigur erau plătiţi de primărie sau de proprietarii de magazine de pe Pirin să facă atmosferă, pentru că nu cereau bani, nici chiar atunci când erau fotografiaţi. O atmosferă excelentă, sărbătorească a inundat tot vechiul oraş in prima zi a lui 2010, iar puzderia de oameni vorbitori de rusă, romană şi engleză (engleză pură – e plin de englezi în Banko) era foarte relaxată, zâmbitoare şi părea din plin pătrunsă de energia pozitivă a locului şi a momentului.
Sus si jos: Banko, orasul
Domeniul schiabil: Nu dau date, le găsiţi pe Wikipedia. Fac doar câteva remarci personale, prima fiind că nu bulgarii au construit ce se vede în Banko, ci tot oameni ai poporului de stirpe nobilă dn centrul Europei – austriecii. Se pare că bulgarii n-au îmbrăţişat atitudinea „Noi nu ne vindem tara”, aşa cum am făcut-o noi, dând-o pe gratis. Au permis investitorilor sa vină şi să facă ceva. Şi ce a ieşit e o oază de Austrie în mijlocul Balcanilor, şi chiar dacă e doar o copie imperfectă şi infidelă e infinit mai bine decât ce gasesti la noi. Era o căldură la Banko de am zis în prima zi că e imposibil să se schieze pe sus…s-au dus unii dintre noi să verifice la telegondolă dacă merg instalaţiile. Mergeu aproape toate instalaţiile, prin padure nici fir de dar pârtiile erau albe, puneau băieţii tunurile non stop. Mai sus de Comarnic am avut o luna de temperaturi negative si nu-a schiat decât ocazional, de către cunoscători, prin locuri pândite si bine alese…
Mulţumesc Ciupercuţei care s-a învrednicit din timp util ca de fiecare data, să se ocupe de organizarea acestui revelion foarte reuşit.
Dacă întors din Hintertux sau de oriunde din Austria, ţi se pare oarecum normal să ajungi la nimicul de la noi şi nu te deprimi neapărat, ca să te întorci din Bulgaria şi să ajungi la concluzia că nu avem nici o legătură cu ce înseamnă o staţiune de schi este deprimant. Am aflat totuşi că madame Udrea intenţionează să facă un mare resort de golf la Snagov şi m-am liniştit, răspunde la fix nevoilor acestui popor. Realitatea este tristă şi bine exprimată de domnul Pleşu: „N-am să mai apuc să văd un alt chip al acestei tari”. Poate urmaşii noştrii. Până atunci, schi de tură şi văi alpine, ceea ce dacă stau să mă gândesc nu-i rău deloc. Mie imi place la nebunie si in Romania, pe vaile din Bucegi sau facand slalom printre fagii rari din Baiu, sau in Ciucas intovarasit de doi trei prieteni, dand un gram de alunecare prin linistea muntilor pe toate statiunile planetei. Pacat ca cei care au ca preferinta doar partia nu au unde sa se exprime, e pacat si e rusinos pentru cei care conduc aceasta tara. Si noroc ca Bansko (un loc in care ma voi reintoarce) e la doar 8 ore de Bucuresti.
V-am pupat, La mulţi ani şi sa ne vedem pe creste!
Matei …si cu voia dvs., mai jos, MILO.





Mai Matei dar pe langa partii nu v-ati dat ? :)
Misto povestirea!
Eu am fost anul trecut si subscriu la ceea ce ai zis vis a cis de domeniul schiabil, magazine si servcii! Acum imi pare rau ca nu am ajuns si eu in Bansko de Revelion, dar poate mai prind un week-end prelungit pana in martie.
Bre aprob! Fu tare bine la Bansko, pana si pt unii ca mine care n-au schiat (dar promit sa incerc data viitoare, ca mi s-a luat de piscina si jacuzzi). Regret ca nu ne-am intalnit pe acolo, dar nu e timpul pierdut :d
De notat ca la mine in gashca lumea si-a luat teapa cu painea “home made” servita la mehane: 5 leva bucata de lipie! asa e cand nu intrebi la ce se refera cand te intreaba daca vrei regular sau home made:))
Eu planuiesc inca o iesire in saptamana 27 februarie – 6 martie, daca vreti sa va bagati dati un semn :) E tot la hotelul la care am stat noi pt ca a fost foarte ok, chiar daca are doar 3* pe fatada, toata lumea a fost incantata de conditii (ete noi am avut omleta fara sa cerem la breakfast :)) )
Ete aci detaliile: http://www.sealinetravel.ro/o-saptamana-la-ski-in-bansko_afisare_oferta_detalii-23-312.html
@andrada – hai ca ma uit pe linkul tau si keep in touch.
Era sa uit! Noi am preluat in autocar la retur 4 conationali ghinionisti pe care vecinii bulgari ii usurasera de un Audi parcat in fata hotelului. Se pare ca nu s-au dezvatat de sportul asta, ceea ce e destul de nasol pt imaginea Bulgariei.
@ianescu – eu as mai comite-o clar la un Bankso pana sa vina primavara
@iulian – nu frate, ca nu era zapada prin padure. am dat o singura coborare cu luciana in stanga de partia alberto tomba, in singurul loc de la o altitudine relativ decenta pentru a gasi zapada…. era o padurice foarte imbietoare de puiet de brad la intrare prin care am luat-o, apoi ne-am bagat ca orbii prin padure, care, culmea, s-a rarit spre fericirea noastra. a fost super pana intr-un punct dupa care zapada a devenit nasoala, crusta, murdara, etc. problema a fost zapada veche, crusta care ne-a alungat pe traverseuri pana inapoi in partie. nu a fost zapada naturala la Banko decat maxim 40% din ce vedeai pe partiii! nu a nins de loc! in romania ar fi fost partiile cu ghiocei. asta e problema aici, ca noi avem munti mult peste ce au astia, dar nu avem oameni.
Pe la schi n-am ajuns la Bansko, dar am mers destul de des prin Veliko Tarnovo la catarat si eu unul personal sunt indragostit de bucataria bulgareasca. M-as duce pana acolo si pentru turism culinar, nu mai zic de aportul de proteine cerut de bicepsul meu :))
Bulgarii ne-o cam trag la fundul gol pe parte de turism, desi atentie – stau mult mai prost ca noi la multiple alte aspecte de ordin economic…
Da, misto expus.
Fusei si eu pe acolo, insa, din pacate, vremea nu a tinut deloc cu noi. Mult prea cald pentru perioada asta a anului. Anul trecut, la sfarsitul lui martie, a fost totul perfect.
Sper sa am mai mult noroc datile ce urmeaza, adica pe la inceputul lui februarie si prin martie (ca asa mi-am planuit)…
Cu durere in suflet, trebuie sa recunosc ca bulgarii sunt cu 15 clase peste noi la turism si la oferta cu care vin.
:) bravo bre, vad ca ai avut spor la scris :)
hehe … eu sunt ala cu mu*a, dar din poze eu vad ca e un predeal asa, si cam fara zapada, si mancarea lejer spre naspa :) Na ca am zis-o ….
@deodorel : frate, e un fel de (Predeal+sinaia+Poiana +Parang) x 3….lasa ca te stiu eu ca salivezi….
fremos….
fara tristete, opac…..zic :”frumos”. romani….cuceriti bulgaristan!
felicitari Matei pt expunerea zic eu foarte reusita tehnic si realista; am fost de 2 ori in iarna trecuta si ma pregatesc din nou peste o saptamana, vreo 4 zile; eu am avut noroc de multa zapada in ambele datzi cand am fost – cca 20feb si 20mar, nici macar nu batusera partiile de atata zapada, te dadeai in pulver pe partie, genial!; desi am stat doar cate un wkend de fiecare data concluzia e ca merita si asa! pt ca in austria nu se pune problema de mers la 3 zile si pt ca in ro nu exista nimic asemanator; poate doar poiana in zilele bune, de mult apuse; o nota foarte buna si pt bucataria bg, mai ales pt mine care sunt fan miel -am gasit o mehana unde am mancat de fiecare data foarte bine si relativ ieftin.concluzia -mergeti fratzi romani sa lasati banutzii in bg ca aici n-are cine sa vi-i ia! ps matei -bine zis cu m-me udrea, sad but true
noi (eu si Ionut) plus inca vreo 10 amici am fost tot la bulgari, in veliko tarnovo la beut si mancat (da’ mancat frate de pan la urma m’a apukat stomacul de atata branza)
pana la revelion am fost in muntii stara planina la o mica tura la muntele lor, la cabana Rai, altitudine cam 1500 m, cazarea ieftina gen 5eur, in paturi supraetajate; in spatele cabanei este o super cascada, ce cade de pe stancaraie, vreo 60m, frumoasa priveliste;cineva din grup facuse rezervare initial printr;o cunostinta bulgaroaica; capacitatea cabanei este de vreo 100 locuri
acolo vin la sticla Sofhia 8 ron echivalent, ceai, omleta, preturi super mici, cabana tzapana
de acolo, de la cabana, mai ai 2 ore pana pe vf Botev, care e pe la 230-2500m nu am retinut exact
nu am mers ca era cu gheatza cu najpa, cu turtusri de’ti picau in cap, sa se incalzea vremea, ne’am plimbam o zi prin imprejurimi
2 chefisti bulgari, unu mare cat muntele, au urcat de la rai, venind de jos din Kalofer, direct la varf si apoi au innoptat la cabana
la cabana am gasit si chitara si table si sah, f frumos
se urca din oraselul Kalofer, de unde urci spre cabana banda albastra (4 ore mers normal, cu poze cu alea, 3 ore la coborat); traseul este variat, urci juma de ora prin padure, apoi drum forestier, iar urci putin prin padure de foioase (ca brazi mai rar), dai de un mic platou, pe care tot mergi, de acolo se bifurca traseul direct spre vf botv, si spre un refugiu inainte de varf, apoi cobori ca sa ai de unde urca o ora sustinut, pana spre cabana; dupa urcusul final de o ora, dai intr’o sa, si de acolo ami ai 10-15 min pan la cabana; pe traseu e apa destula, ca tot traversezi pe curba de nivel vreo 2 vai, practic ocolesti o mare caldare pana spre cabana, la un izvor am gasit kiar si un punct sanitar cu tot ce trebuie, pansament, alea alea, nu le furase nimeni de acolo
numai bine
Mersi de povestea detaliată. Mă paşte gândul să nu mai aştept zăpada din Poiană şi să mă duc la Bansko. Am întrebat pe twitter dacă a fost cineva şi am fost redirecţionată către postul tău. Super folositor. Thanks :)
Faina relatarea… stii ca ai talent? :) Ce n-as vrea sa-i mai faultez pe amicii cu ceafa lata din Bansko, dar pe cuvant daca pot. Hai sa fiu carcotas si sa ma leg de faptul ca tot v-au incarcat nota de plata… Adevarul e ca Bansko e cu ani lumina inaintea noastra, ce sa mai, trebuie sa pun batista pe tzambal. Urmaresc cat de cat fenomenul de la ei, desi nu am fost, si se vede strategia foarte clara, care se si implementeaza. Au un MASTERPLAN! ceea ce noi nu avem deloc. Sau daca avem, well, who cares?! Ce se vede clar la Bansko e ca s-au facut investiii grele din afara, in special englezii au cumparat proprietati la greu, nu degeaba ai auzit “engleza pura”. Probabil ca investiile lor, ale englezilor, au venit si cu ceva cerinte pentru munte. Cine a investit la Sinaia? Sau pe valea PH? Dubioshii tranzitiei? Ii doare de munte? Anul trecut ma uitam cu simpatie la partiile din Bansko pe un pliant, anul asta dau de alt pliant cu alte partii, mai multe, mai sa fie. Dupa mai multa informare vad ca bulgarii au deschis partii noi, sarme noi, vin tot felul de campioni la deschideri, ce sa mai, ski business…
Asa asa, bine ca va distrati :)
Poate data viitoare ajung si eu cu voi la schi, asta daca mai tin minte cum se pun claparii sau macar cum arata o pereche de schiuri.
Arrivederci.
Bai fratilor, stie careva bulgareste/ruseste sa imi traduca si mie comentariile de mai sus??? :))))
cu google translator…:) cele 3 comentarii…si apropo(s)…sunt in rusa, nu bulgara
Ai citit-o şi cred că
Un mare MULTUMESC pentru un om, o notă de mare actualitate
Foarte informativ
Pe langa toate celelalte, este de admirat felul in care stapaniti limba romana! Felicitari!
Buna !
Felicitari ! Mi a placut reportajul foarte mult !
Daca pot sa fac si eu niste mici precizari in numele adevaratului, asa ca sa nu ramaneti si voi cu cunostinte gresite despre Bulgaria:
1. Myth 1: “Bulgaria… ce mai e şi asta…cinci secole sub turci, 50 de ani în spatele Cortinei de Fier”
Harta Europei din anul 700 – http://www.euratlas.net/history/europe/700/index.html
Sursa – Euroatlas, Franta
‘Founded in 681 and thus one of the oldest countries in Europe, Bulgaria is noted for not having ever changed its name through the ages.’
Sursa: http://www.solarnavigator.net/geography/bulgaria.htm
http://www.eubusiness.com/europe/bulgaria
’Bulgaria was officially declared a separate state in the seventh century AD, making it the third oldest country in Europe.’
NB: BG is even the oldest state in Europe by statute – it didn’t change it’s name since it’s foundation. For exapmple – one of the 2 older states in Europe than Bulgaria is Byzantic empire, to which most direct successor is now Greece.
Sursa: http://www.letsgo.com/16629-eastern_europe-travel-guides-bulgaria life_and_times-c
2. Myth 2 “Fac doar câteva remarci personale, prima fiind că nu bulgarii au construit ce se vede în Banko, ci tot oameni ai poporului de stirpe nobilă dn centrul Europei – austriecii.”
Austriecii nu au legatura cu Bansko, decat ca instalatiile sint Doppelmayr. (traditional pana reconstruirea zonei de schi in Bansko, Pomagalski a fost brandul preferat in Bulgaria)
Sint 2 feluri diferite aici – (1) Zona de ski este construita si gestionata de companie Ulen, suportata de la cea mai mare banca cu capital Bulgaresc (FIB). (2) – Oras (sau zona de statiune) – unde aproape fiecare hotel are un proprietar diferit – in mare parte sint oameni de afaceri bulgaresti, sint si niste din strainatate – gen Kempinski, Tanne, etc.
Multe apartamente au fost cumparate si din investitori personali din UK, Russia etc.
Ce vreau sa spun – ca investitiile in mare parte nu sint din strainatate.
Este acelasi situatie si pe litoral, unde multi Romani stau cu impresie ca au venit niste Nemti sau Englezi si au facut hotelurile. Pur si simplu hotelurile bulgaresti au facut contracte cu agentii mari de turism – fel TUI, Iberostar, Thomas Cook etc.
Informatie: “Bansko is Bulgaria’s # 1 ski resort, having the best and most modern ski centre of all Bulgarian ski resorts. During the recent years a multi-million euros investment in a brand new skiing area has been made by Yulen, the company which has the licence to run the skiing area of the resort.”
Sursa: http://www.bulgariaski.com/bansko/index.shtml
3. Myth 3 “se construiască în spiritul unei arhitecturi unitare, în stil austriac” – se contruiasca predominant in stilul traditional bulgaresc – ca sa ilustram – o comparatie mica mai jos dintre o casa traditionala si un hotel din Bansko:
hotelul – http://photo.bansko.net/i-6634
casa traditionala din sec. XVIII http://marvaoguide.com/images/stories/telepulesfotok/bulgaria/melnik_7333.jpg
Stiu si pe Arhitectul municipului Bansko – cum spune Montania.ro – asta era Masterplanu – legatura dintre stil Bulgaresc si stil Montan. ( adevarat este si ca undeva sint si niste motive din stilul alpien la anumite cladirii).
Am facut aceste precizari, asa ca sa clarific niste impresii gresite. Cred ca si bulgari si romani avem multe opinii negative uni catre alti – fara nici un motiv, daca ma intrebati pe mine. Am stat niste ani cu sotia in Romania, am facut mutli prieteni aici, am vazut pe niste dintre frumusetele Romaniei si sint convins – ca asta e drumul – sa ne cunoastem mai bine, sa ne comunicam in un mod mai pozitiv si sa petrecem impreuna !
Salut tuturor!