Zile si Nopti pe Munte

Acum ceva vreme ne-a chemat Mariusica la ziua lui la cabana Cheia din Buila.

Eu cu Alex, Lia si Adi am plecat mai devreme, si am si ajuns mai devreme.
Cu masina pana la tunel dupa care pe schiuri pentru mine a fost o mare placere, problema este ca ceilalti, care au plecat mai tarziu, care nu erau neaparat toti montaniarzi, ba chiar unii nu mai mersesera pe munte in viata lor, au fost mega pacaliti de fratele Mariusica cum ca se ajunge cu masina la cabana :)), si sa te tii nene mers doua ore in adidasi prin zapada cu plasele de Mega Image la purtator, ca na, „ne lasa masina la cabana”. Bai nene, unii erau in pragul disperarii, dar ii inteleg, Marius le promisese ca pot sa vina fara probleme pana in fata cabanei cu masina, auzi… ocazie cu care te anunt ca m-ai detronat frate Marius, cel putin pentru moment. Pana acum eu eram ala rau care pacaleste lumea. Imi si imaginam o placa pe frontispiciul tunelului ca la intrarea in Infernul lui Dante: „Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate”, si pe acesta din urma umpland padurea de hohote satanice. Cata teapa ai putut sa le dai Mariusica tata, te mai crede Mutu…la anu iti faci ziua la Brezoiaiele daca mai vrei sa vina cineva.

O nota: cabanierul Ion e un super baiat care ne-a primit cu tuica fiarta si fasole cu ciolan, mai rar asa primire…iar cabana este rupta din povesti.
Marius, la anu vin iar, daca am garantia ca o sa rad la fel de mult. La multi ani si sa ne traiesti!

Cam asta se vedea de la geamul nostru, dimineata, cand ne-am trezit la Colun: Fagarasul, in toata splendoarea. Am ajuns acolo ca urmare a invitatie Andreei si a lui Florin, sa facem o tura de bike prin nordul Tarii Fagarasului, la nord de Olt, pe la cateva interesante biserici fortificate sasesti.

Asa da gradina…..

Ne trezim deveme, cupa ce cu o noapte inainte indurasem lungul drum al zilei catre noapte in compania lui Supa, care a reusit sa ma inghesuie si pe mine si pe Raluca, si trei biciclete in minunata, sublima, neasemuita lui masinuta – Opel Astra in doua usi. Bem o cafea cu restul gastii in cadrul careia erau prezenti la datorie si Mitza cu Silvia, ne urcam pe bikeuri si o taiem spre Hosman. Itineariul avea sa fie Glamboaca -Sacadate – Cornatel – Hosman si inapoi la Colun.

Spre Sacadate, pe Malul Oltului.

Dupa indicatii pretioase parasim Glamboaca si ajungem la prima biserica fortificata pe care am vizitat-o,biserica luterana din Sacadate.

De aici am demarat in tromba spre Cornatel, unde ne-am potolit setea cu bere si ne-am racorit cu inghetata, apoi am urmat soseaua spre Hosman. Jos – biserica din Hosman, construita in jurul anului 1270.

A doua zi, ne sculam care mai de care cu fundurile mai “dureroase” de la seile bicicetelor, si plecam la Carta, unde aveam sa vizitam fosta manăatire cisterciana actuala biserica evanghelica a comunitatii locale germane.

A fost un weekend foarte reusit. Privelisti de vis cu Fagarasul, vreme buna, am calcat prin locuri incarcate de istorie, am facut o super coborare pe bike-uri sambata seara spre Colun, venind din Hosman prin paduri si pe pantele care coboara in Olt, am mancat cel mai bun gratar din ultima vreme, opera Supo-Mitzosciana, am stat intr-o casa superba, poze mai mult aici, la Raluca pe blog, si m-am bucurat de compania fratilor fartatilor mei de suflet. In incheiere, le multumesc Andreei si lui Florin pentru invitatie si ii informez de faptul ca au fost unsi FRATI, oficial. Sper sa fie doar inceputul unor ture faine, si voi invitati-ne si alta data, ca noi nu zicem nu….v-am pupat.

Ascult de pe Youtube o melodie recomandata de Ionita, compusa de “cea mai importanta formatie din lume”, vezi linkul de la sf. postului, si rememorez intamplarie de la inceputul lui mai…..de 1 Mai cica sa mergem in Bicaz. Zis si facut luam la noi toate cele trebuitoare pentru cocot si pornim prin Moldova spre Cheile Bicazului. Pe drum, evident, spiritul artistic nu ne da pace, si ne oprim la poze in lanul de rapita..de…

Ajunsi in Chei, ne cazam la o frumoasa pensiune pe Valea Bicajelului, si eu cu Mariusica mergem in recunoastere sa cautam o faleza de catarat, a doua zi se anuntase furtuna, dar noi mizam pe mica sansa de vreme buna. Avand in vedere maretul baieram de vineri spre sambata, asigurat de toti participantii la “expeditie”, si aici ii salut pe toti motociclistii care au batut drumul pana aici, Pantaza (nasi-miu), Misu, si inca vreo doi ale caror nume imi scapa, dimineata ne trezim tarziu… cerul era lacrima, nici o umbra de nor. Drept pentru care mancam pe fuga, si o taiem la faleza Raza Soarelui, unde punem tabara de cocotz, in rolurile principale jucand eu cu Raluca si cu Mariusica. Fiecare a reinvatat cate o lectie – eu si cu Raluca faptul ca fara antrenament mersul la catarat este o buna ocazie ca sa constati ca esti varza (cu toate ca Raluca a fost vedeta zilei, trecand un pasaj pe unde noi, marile elite ne-am spart in figuri cu sfoara intinsa), iar Marius a inteles ca orice traseu de jos pare simplu.

In rest, mult uischi, si cam atat, in mod special din cauza ploii, care ne alungase si de la faleza dupa doua ore de aratat muschii, ploaie care ne-am cam tinut prizonieri in cabana. Eu am mai incercat sa urc spre dupa amiaza pe Piatra Altarului, dar dupa o boschetareala de doua ore pe toate branele posibile m-am dat jos… nu inteleg pe unde este accesul prin spatele Pietrei sus pe varf. Daca poate sa m lumineze cineva ii sunt recunoscator. Sa nu-mi ziceti ca tre sa am sfoara, scule, etc, ca asa stiu si eu, vorbesc de cum poti sa ajungi sus la cruce in bocanci, fara alt echipament tehnic. Astept lamuriri.

Sus: Valea Bicajelului, vazuta de la geamul nostru.

Ne-am intors prin Ardeal, motiv excelent sa mancam bine prin Brasov, la restaurantul meu preferat din Piata Unirii din Schei, si sa privesc melancolic la Valea Costilei – foto sus. Sunt cateva ture pe care mi-as dori sa le fac in fiecare an pentru cat mai mult timp de acum inainte. Coborarea Vaii Costilei pe schiuri este una dintre ele. Din pacate anul asta n-a fost sa fie ca anul trecut, ramane pentru la anul.

Una peste alta, in Bicaz merita sa stai mai mult…altfel este foarte obositor, mai ales pentru soferi, dar pana la urma compania unor oameni faini compenseaza tot efortul. Va pupa tata, si Ionitilor, nu uitati replica….O fi, n-o fiiiiiiii……si sper ca v-a placut Ardealul, chiar si din goana masinii.

Iarna asta am fost cu Raluca intr-un weekend la odihna si tratament in Diham, la ziua lui Claudiu, fratele lui Laviniu. Ocazie cu care ii doresc sa traisca o mie de ani si eu sa-i numar. Foto: Raluca